www.coment.md

Supărat pe declaraţia-apel a Preşedintelui Igor Dodon cu ocazia încheierii mandatului actualei legislaturi (în care şeful statului a scos în evidenţă mai multe lucruri ruşinoase cu care va rămâne în istorie acest Parlament), Speakerul Andrian Candu l-a ameninţat din nou pe şeful statului cu impeachment-ul. Chiar şi cu ochiul liber s-a văzut că declaraţia Speakerului a avut la bază emoţii necontrolate la acel moment, iar la o analiză mai detaliată ies în prim plan şi un şir de frustrări pe care le are personal şeful Legislativului. 

Probabil, Speakerul simte o puternică frustrare de pe urma faptului că, blocându-l permanent pe Preşedintele Igor Dodon în ultimii doi ani, el şi colegii săi nu au reuşit să-i afecteze ratingul – Preşedintele rămâne primul în preferinţele şi în încrederea alegătorilor din Moldova, iar toţi reprezentanţii guvernării împreună, inclusiv Speakerul, nu întrunesc nici măcar jumătate din rating-ul său.

Probabil, Andrian Candu simte şi o puternică frustrare de pe urma faptului că a condus în ultimii patru ani un Parlament în care mai mult de o treime din deputaţi s-au dovedit a fi transfugi. Şi chiar majoritatea parlamentară pe care a mizat permanent Speakerul în timpul mandatului său e una constituită în mare parte din transfugi. E un aspect ruşinos cu care actualul Parlament şi personal Andrian Candu vor rămânea în istoria modernă a RM. În acelaşi timp, Preşedintele se poate mândri cu faptul că, spre deosebire de actuala guvernare, are legitimitate deplină.

Probabil, Andrian Candu are şi o frustrare de pe urma faptului că, chiar dacă guvernarea a pus împotriva Preşedintelui tot „arsenalul” de stat (de la Parlament şi Guvern până la Curtea Constituţională), încercând să-l încorseteze, să-l determine să facă anumite acţiuni, Preşedintele nu a cedat. Astfel, mai multe legi importante pentru guvernare nu au fost promulgate de şeful statului (noua legislaţie a audiovizualului, transmiterea Stadionului Republican SUA pentru construcţia unei noi ambasade, numirea în funcţie a unor miniştri etc.), iar guvernarea a fost nevoită să-şi asigure singură povara lor şi posibilele consecinţe.

Probabil, Andrian Candu e frustrat că, chiar şi cu împuterniciri restrânse, şeful statului a pus presiune permanentă pe Parlament în ultimii doi ani, venind cu iniţiative legislative de maximă importanţă – peste 80. Aici se înscrie şi anularea Legii prin care guvernarea a pus în cârca cetăţenilor întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar; plafonarea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat/autorităților de reglementare, a căror remunerare să nu depășească suma de două salarii medii de la întreprinderea pe care o conduc; instituirea capitalului familial prin acordarea unei prestații sociale la nașterea fiecărui copil etc.

Cu siguranţă, o frustrare personală a Speakerului ţine şi de succesul înregistrat de Preşedintele Igor Dodon pe filiera externă: în timp ce guvernarea practic a izolat ţara, şeful statului promovează o politică externă echilibrată, care arată clar superioritatea sa la acest capitol în raport cu puterea actuală.

Şirul frustrărilor Speakerului Andrian Candu poate fi continuat, dar nu aceasta e important, ci posibilele urmări pe care le poate avea declaraţia sa. Dacă se va merge la realizarea practică a ameninţării Speakerului, urmările vor fi dintre cele mai grave, în primul rând pentru actuala putere. Ceea ce pare să nu înţeleagă Speakerul Andrian Candu este că şeful statului are o mare susţinere pe interior şi exterior, iar orice acţiune împotriva sa poate avea efectul boomerangului. Nu e cazul de intrat în detalii şi de descris ce concret ar putea urma, dar chiar şi pentru cei prea puţin iniţiaţi în ale politicii e clar că un impeachment Preşedintelui este echivalent cu o victorie zdrobitoare a socialiştilor în următorul scrutin parlamentar şi cu plecarea ruşinoasă în istorie a actualei guvernări a Republicii Moldova.