• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 octombrie 2025 În Actual, Important, Social

MAI prezintă stadiul implementării Punctului Unic de Contact (SPOC)

signal-2025-10-15-135132_006

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Interne, a fost prezentat raportul privind nivelul de pregătire al Republicii Moldova pentru instituirea Punctului Unic de Contact (SPOC) – un mecanism menit să faciliteze schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

SPOC va contribui la îmbunătățirea cooperării polițienești și a schimbului de informații între instituțiile de aplicare a legii, conform Directivei (UE) 2023/977 a Parlamentului European și a Consiliului UE. Acest mecanism va sprijini combaterea criminalității transfrontaliere și va crește securitatea cetățenilor.

La eveniment au participat secretarul general adjunct al MAI, Andrei Cecoltan, șeful Inspectoratului General al Poliției, chestorul Viorel Cernăuțeanu, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, ai CEPOL, precum și ai subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne.

„Transpunerea acestei directive nu este doar o obligație juridică, ci o oportunitate pentru Republica Moldova de a-și moderniza instrumentele de cooperare și de a contribui, alături de partenerii europeni, la siguranța comună. Acest raport oferă o imagine clară asupra nivelului actual de pregătire și a direcțiilor de acțiune necesare pentru a lucra în deplină interoperabilitate cu statele membre ale Uniunii Europene”, a declarat Andrei Cecoltan.

Raportul, elaborat sub egida proiectului EU4Security Moldova, oferă o evaluare a acțiunilor realizate, cât și a celor necesare pentru atingerea interoperabilității cu sistemele de cooperare ale statelor membre ale UE.

Implementarea mecanismului SPOC se înscrie printre acțiunile prevăzute în Capitolul 24 „Justiție, libertate și securitate” din procesul de aderare la Uniunea Europeană, în care MAI are rol de lider.

Articolul precedentMaia Sandu a rămas fără consilier pentru relațiile cu diaspora
Articolul următorVlad Filat: La PAS a existat mereu o lipsă de cadre, lucru pe care chiar ei îl recunosc

Postari relevante:

  • 55425367579_f6d9732349_k
    Cetățenii vor putea iniția decizii de interes public prin mecanismul inițiativei civice
  • evghenia gutul
    Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.658)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.387)
  • Internațional (147)
  • Justiție (279)
  • Politică (6.222)
  • Social (1.480)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Cetățenii vor putea iniția decizii de interes public prin mecanismul inițiativei civice 28 iulie 2026
  • Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel 28 iulie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026
  • Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene 28 iulie 2026
  • 14 percheziții în nordul țării într-un dosar de contrabandă cu 7,2 milioane de țigarete 28 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cetățenii vor putea iniția decizii de interes public prin mecanismul inițiativei civice 28 iulie 2026
  • Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel 28 iulie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3202)
    • iulie (463)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate