• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 ianuarie 2026 În Important, Politică

Dmitri Torner: Reorganizarea întreprinderilor anunţată de autorităţi nu trebuie privită ca o soluţie finală, ci ca pe un pas intermediar 

torner (2)

Dmitri Torner, liderul al Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, a constatat că, pe final de an, toţi fiind deja cu gândul la sărbători, a trecut practic pe neobservate o declaraţie făcută la cel mai înalt nivel şi anume că toate întreprinderile de stat vor fi reorganizate. „Recunosc – pe mine personal această temă mă preocupă demult şi am publicat mai multe materiale la subiectul respectiv. Şi iată că ceea la ce am atras atenţia de atâtea or, a ajuns în sfârşit să fie o preocupare a factorilor decizionali. Şi, într-adevăr, lucrurile nu mai pot rămânea neschimbate – în ceea ce ţine de întreprinderile de stat, se cer decizii radicale, care ar fi adoptate cât mai repede posibil”, a declarat el într-un comentariu pe Facebook.

Politicianul a spus că, deocamdată, nu e clar ce concret intenţionează statul să întreprindă în raport cu companiile de stat, adică ce se ascunde în spatele noţiunii de reorganizare.

„Dacă se are în vedere doar schimbarea formei organizatorico-juridice, atunci respectiva reorganizare nu va da efecte benefice majore. Da, schimbarea formei organizatorico-juridice poate oferi un spaţiu de manevră mai mare unor întreprinderi de stat, după cum le poate permite să se alinieze într-o măsură mai mare realităţilor economice moderne. Dar aceasta nu va fi suficient. De aceea, eu cred că respectivul proces va fi mai degrabă o tentativă a statului de a găsi o soluţie şi această tentativă va oferi doar o gură de aer unor întreprinderi de stat, dar nu le va asigura funcţionarea la parametrii maximi”, a adăugat el.

Dmitri Torner a menționat că statul nu poate fi participant activ la procesele economice, deoarece aceasta frânează dezvoltarea economiei în ansamblu.

„Pe lângă faptul că se creează premise reale pentru concurenţă neloială, statul ţine ostatice anumite întreprinderi, deoarece posibilităţile sale da a le dezvolta sunt limitate. Şi aceste posibilităţi nu vor deveni mai mari după preconizata reorganizare. E bine că factorii decizionali au ajuns la concluzia că în raport cu întreprinderile de stat se impun noi abordări şi decizii destul de îndrăzneţe, dar jumătăţile de măsură nu trebuie să-şi aibă locul. De aceea, eu revin la ideea menţionată anterior că cea mai potrivită măsură ce se impune este lansarea unui amplu studiu privind proprietatea publică administrată de Guvern, inclusiv a segmentului ocupat de întreprinderile de stat, după care ar urma să fie demarat un amplu proces de privatizare. În rezultat, ar fi impulsionate investiţiile, întreprinderilor vizate li s-ar oferi o şansă la o dezvoltare accelerată, ar creşte nivelul concurenţei loiale, iar statul ar obţine profituri considerabile pentru acoperirea necesităţilor pe care le are, inclusiv pentru acoperirea enormului deficit bugetar şi pentru administrarea datoriei de stat, care a căpătat proporţii îngrijorătoare.

Iar reorganizarea anunţată de autorităţi nu trebuie privită ca o soluţie finală, ci ca pe un pas intermediar în procesul la care m-am referit în rândurile de mai sus. Aceasta e unica abordare reuşită şi eficientă a întreprinderilor de stat şi cu cât mai repede vom înţelege cu toţii acest lucru şi vom acţiona corespunzător, cu atât va fi mai bine. Şi pentru ţară, în general, şi pentru economia naţională, în particular”, a mai spus el.

Articolul precedentProcurorul General interimar va fi audiat de Comisia de evaluare a procurorilor pentru a doua oară
Articolul următorMarcel Spatari participă la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate