• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 octombrie 2026 În Actual, Bloguri, Important, Social

Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu!

9-mircea-baciu

Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de administrarea întreprinderilor de stat. Astfel, în timp ce companiile de stat administrează active în valoare de aproximativ 38 de miliarde de lei, dividendele generate în ultimul an au fost de numai 689 de milioane de lei. Premierul a atras atenţie că randamentul acestor active abia ajunge la 1,8%, iar dacă sunt excluse trei companii importante, acesta scade până la 0,7%.

Mai mult ca atât, datele unei comisii parlamentare de anchetă, care a examinat timp de câteva luni activitatea întreprinderilor de stat, arată că două treimi dintre acestea în genere sunt în afara controlului statului în calitatea sa de fondator. Astfel, dacă în prezent în Republica Moldova sunt active 515 întreprinderi de stat, în gestiunea Agenţiei Proprietăţii Publice se află doar circa 170 de întreprinderi. Într-un editorial la temă, publicat acum două luni, eu atrăgeam atenţia asupra faptului că situaţia legată de terenurile proprietate de stat e şi mai gravă – astăzi nu există o claritate totală câte terenuri proprietate de stat avem, câte sunt agricole, forestiere, pentru construcţii etc., în ce condiţii sunt gestionate etc.

Toate acestea scot în evidenţă un adevăr trist: statul nu are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile şi că a venit timpul să se ia unele decizii de principiu. Dacă până mai ieri se credea că e suficient ca staul să ia decizia de a expune la privatizare majoritatea întreprinderilor, lăsându-le în proprietatea sa doar pe cele strategice, acum situaţia s-a complicat. Evenimentele de ultimă oră arată că nu există interes pentru obiectivele scoase la privatizare. Şi acest lucru e de înţeles. Pe de o parte, procedurile pe care le implică procesul de privatizare sunt destul de complicate, iar pe de altă parte climatul investiţional din Republica Moldova nu e cel mai atractiv. Iar riscurile de securitate şi instabilitate pe care le implică existenţa unui război la hotarele Republicii Moldova doar întregesc tabloul.

Guvernul este conştient de faptul că procedurile pe care le implică procesul de privatizare sunt dificile şi a anunţat deja că intenţionează să le simplifice. În acest sens vor fi reduse garanţiile de participare, vor fi acceptate garanţiile bancare şi va fi extins termenul de semnare a contractelor. Toate aceste acţiuni sunt binevenite, dar ele nu sunt suficiente pentru a soluţiona problema în fond. Abordarea trebuie să fie mult mai complexă.

În primul rând, statul trebuie să ia decizia de principiu că se retrage din procesele economice, la care participă prin intermediul companiilor de stat. Rolul statului trebuie să fie de arbitru, dar nu de jucător activ. Repet: în proprietatea statului trebuie să rămână doar întreprinderile de importanţă strategică. În al doilea rând, după cum afirmam şi în editorialul de acum două luni, trebuie făcută o amplă evaluare a ceea ce înseamnă întreprinderile de stat şi terenurile proprietate de stat. Inclusiv, trebuie restabilit controlul statului ca şi fondator asupra a peste 300 de întreprinderi. În al treilea rând, trebuie lichidate întreprinderile de stat inactive. În al patrlea rând, trebuie pregătite serios de privatizare toate întreprinderile active, cu excepţia celor strategice. În al cincilea rând, se impune o amplă campanie de familiarizare a potenţialilor investitori cu toate oportunităţile pe care le va oferi mega procesul de privatizare ce ar urma să aibă loc în Republica Moldova.

Dacă acest mega proces va fi de succes, în Republica Moldova vor veni investiţii  importante, activitatea multor întreprinderi va fi relansată, iar statul va obţine mijloace care-i vor permite nu doar să finanţeze deficitul bugetar (care a căpătat proporţii îngrijorătoare), dar şi să achite practic integral întreaga datorie de stat.

Mircea Baciu, antreprenor din Republica Moldova  

Articolul precedentPeste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore”

Postari relevante:

  • Programul Național „Moldova Pregătită” nu planifică nicio întrerupere intenționată a energiei electrice, a alimentării cu apă, a comunicațiilor sau a altor servicii publice.(1)
    Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore”
  • anre
    ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.973)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (872)
  • Important (11.731)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.344)
  • Social (1.812)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! 24 octombrie 2026
  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026
  • PNM se pronunță împotriva „noilor poveri fiscale 2027” 23 octombrie 2026
  • Maia Sandu – întâmpinată la Palatul Sándor din Budapesta 23 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! 24 octombrie 2026
  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4547)
    • octombrie (361)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate