• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 martie 2026 În Actual, Important, Justiție, Politică

Ex-vicepreședintele Oficiului Teritorial Rîșcani al fostului Partid Politic „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare

0-dosar-pp-sor

La data de 6 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința ex-vicepreședintelui Oficiului Teritorial Rîșcani al fostului Partid Politic „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea, cu bună știință, a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, precum și privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice, pentru o perioadă de 4 ani.

Cauza penală a fost examinată în lipsa inculpatului, instanța menținând măsura preventivă-arestarea preventivă în privința acestuia, care în prezent este anunțat în căutare.

De asemenea, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 1,2 milioane de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpatul, activând în calitate de vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), cunoscând faptul că partidul era finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor, împreună cu alți membri ai formațiunii, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale.

Astfel, inculpatul ar fi acceptat, prin complicitate și în mod conștient, primirea unor mijloace bănești în sumă de aproximativ 1,2 milioane de lei, provenite din activități ilegale și utilizate pentru finanțarea activităților partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, cu scopul de a influența procesele politice din Republica Moldova și de a obține puterea prin mijloace ilegale.

Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința.

Articolul precedent(Analiză) Bugetul regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu probleme majore – aproape jumătate din cheltuieli sunt acoperite dintr-o sursă necunoscută
Articolul următorIon Ceban: Drepturile femeilor trebuie respectate, iar orice abuz trebuie condamnat

Postari relevante:

  • 885421216_1106797952238462_6865827519970747715_n
    Comisia pentru pregătirea sezonului de încălzire, în ședință: „Pentru fiecare măsură rămasă am stabilit responsabilități clare”
  • pldm
    PLDM cere o lege specială pentru protejarea cetățenilor în urma atacului cibernetic

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.125)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (882)
  • Important (11.883)
  • Internațional (147)
  • Justiție (312)
  • Politică (7.481)
  • Social (1.845)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Comisia pentru pregătirea sezonului de încălzire, în ședință: „Pentru fiecare măsură rămasă am stabilit responsabilități clare” 2 noiembrie 2026
  • PLDM cere o lege specială pentru protejarea cetățenilor în urma atacului cibernetic 2 noiembrie 2026
  • Ministerul Finanțelor a consultat mediul de afaceri și societatea civilă pentru actualizarea Programului Național de Aderare la UE pentru Clusterul 3 2 noiembrie 2026
  • Ludmila Adamciuc: Mi-ar plăcea să facem din Organizația PAS Femei un loc în care femeile se încurajează să aibă inițiativă și cresc împreună 2 noiembrie 2026
  • Start campaniei „Pas Informează”. Grosu: ne propunem să ajungem în toate localitățile din țară 2 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Comisia pentru pregătirea sezonului de încălzire, în ședință: „Pentru fiecare măsură rămasă am stabilit responsabilități clare” 2 noiembrie 2026
  • PLDM cere o lege specială pentru protejarea cetățenilor în urma atacului cibernetic 2 noiembrie 2026
  • Ministerul Finanțelor a consultat mediul de afaceri și societatea civilă pentru actualizarea Programului Național de Aderare la UE pentru Clusterul 3 2 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4699)
    • noiembrie (22)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate