Ministerul Finanțelor a organizat la 30 octombrie 2026, consultări publice prealabile privind actualizarea Programului Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029 (PNA), pentru capitolele de negociere aferente Clusterului 3 Competitivitate și creștere incluzivă.
La eveniment au participat reprezentanți ai grupurilor de lucru responsabili de capitolele de negociere, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor profesionale și ai societății civile, care au discutat despre progresele înregistrate, prioritățile pentru perioada următoare și acțiunile necesare în procesul de integrare europeană.
În deschiderea consultărilor, secretara generală adjunctă a Ministerului Finanțelor, Lidia Ababii, a subliniat importanța actualizării PNA în contextul deschiderii oficiale, la 13 octombrie 2026, a negocierilor de aderare pentru Clusterul 2 Piața internă și Clusterul 3 Competitivitate și creștere incluzivă. „Programul Național de Aderare reflectă angajamentele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Este important ca progresele înregistrate și acțiunile planificate să fie actualizate și corelate cu pozițiile de negociere oficial deschise. Astăzi ne propunem un exercițiu mai tehnic, în cadrul căruia vom analiza stadiul implementării, vom identifica eventualele blocaje și vom stabili prioritățile pentru etapa următoare”, a menționat Lidia Ababii.
Secretara generală adjunctă a mulțumit, de asemenea, echipelor implicate în pregătirea și desfășurarea procesului de negociere, subliniind efortul comun care a făcut posibilă deschiderea celor două clustere. În acest context, a remarcat că Clusterul 3 vizează dezvoltarea unei economii competitive, inovatoare și incluzive, conectate la piața unică a Uniunii Europene, iar reformele aferente vor contribui la consolidarea mediului economic și la crearea unor noi oportunități de dezvoltare pentru Republica Moldova.
În cadrul consultărilor, reprezentanții grupurilor de lucru au prezentat principalele domenii de intervenție aferente capitolelor de negociere, stadiul implementării acțiunilor incluse în PNA 2025–2029, precum și prioritățile și necesitățile de actualizare. Discuțiile au vizat inclusiv acțiunile realizate, cele aflate în curs de implementare sau întârziate, cauzele eventualelor întârzieri și măsurile necesare pentru accelerarea progresului.
Participanții au fost încurajați să formuleze propuneri și recomandări privind completarea Programului, astfel încât acțiunile planificate să reflecte cât mai bine necesitățile și prioritățile procesului de aderare. Un accent aparte a fost pus pe identificarea domeniilor care necesită o atenție sporită și pe consolidarea dialogului dintre autorități și părțile interesate.
Consultările au vizat următoarele capitole de negociere: capitolul 10 – Societatea informațională și mass-media, capitolul 16 – Fiscalitate, capitolul 17 – Politica economică și monetară, capitolul 20 – Politica industrială și antreprenorială, capitolul 25 – Știință și cercetare, capitolul 26 – Educație și cultură, capitolul 29 – Uniunea vamală.
Consultările publice prealabile aferente actualizării PNA vor fi urmate de o etapă mai amplă de consultare a proiectului actualizat cu toate părțile interesate. Ulterior, documentul va parcurge etapele de validare și aprobare, în conformitate cu procedurile stabilite.
ro