• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
8 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag

20260908-1ES_2602

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Dominique Waag. Discuțiile s-au axat pe relațiile bilaterale dintre cele două țări, agenda europeană a Republicii Moldova și extinderea cooperării în domenii de interes reciproc.

O atenție deosebită a fost acordată cooperării economice și investiționale. Oficialii au discutat despre activitatea companiilor cu capital francez deja prezente în Republica Moldova și despre posibilitățile de extindere a investițiilor. În prezent, în țara noastră activează 213 companii cu capital francez, iar părțile au subliniat necesitatea valorificării mai bune a potențialului existent, inclusiv în infrastructură, energie și tehnologii informaționale.

Șeful Executivului a încurajat extinderea prezenței companiilor franceze în țara noastră și dezvoltarea unor noi proiecte investiționale. În acest sens, a fost menționată misiunea de afaceri, care urmează să aibă loc la Chișinău pe 2 noiembrie și care poate crea noi oportunități de cooperare și investiții între companiile din cele două țări.

Un alt subiect al întrevederii a fost parcursul european al Republicii Moldova. Premierul Vasile Tofan a apreciat sprijinul constant al Franței pentru agenda europeană a țării și pentru avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

De asemenea, părțile au discutat despre cooperarea culturală și promovarea francofoniei, dar și colaborarea în domeniul securității și apărării, exprimând interesul pentru continuarea proiectelor și schimburilor care apropie cele două țări.

Articolul precedentPrimăria Chișinău: Se creează impresia că cineva intenționat vrea să facă asocierea că scumpirea căldurii este realizată de Primărie, ceea ce e un fals
Articolul următorPNM: Politica fiscală propusă pentru 2027 este una dintre cele mai clare confirmări că modelul economic al PAS a eșuat

Postari relevante:

  • 9-mircea-baciu
    Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu!
  • Programul Național „Moldova Pregătită” nu planifică nicio întrerupere intenționată a energiei electrice, a alimentării cu apă, a comunicațiilor sau a altor servicii publice.(1)
    Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore”

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.973)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (872)
  • Important (11.731)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.344)
  • Social (1.812)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! 24 octombrie 2026
  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026
  • PNM se pronunță împotriva „noilor poveri fiscale 2027” 23 octombrie 2026
  • Maia Sandu – întâmpinată la Palatul Sándor din Budapesta 23 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! 24 octombrie 2026
  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4547)
    • octombrie (361)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate