• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1 octombrie 2026 În Actual, Important, Justiție

Condamnări de până la 10 ani închisoare, în cazul organizării migrației ilegale a doi bărbați din Nepal, atacați apoi cu cuțitele

image_2026-10-01_094929133

Procurorii PCCOCS au obținut condamnarea a trei bărbați și a unei femei, care au încercat să transporte peste Prut doi bărbați din Nepal, pentru €9000.

În schimb, precum anunțau procurorii PCCOCS în februarie 2026, învinuiții din Hâncești cu vârste cuprinse între 32 și 58 de ani aceștia i-au transportat pe migranți într-o carieră. Acolo, unul din învinuiți i-a atacat cu un cuțit, ca să-i lase fără banii cu care aceștia au rămas (€800).

Potrivit informației din dosarul penal investigat de ofițerii de frontieră sub conducerea procurorilor specializați, organizatorii schemei infracționale sunt un bărbat și o femeie, cu relație de rudenie (unchi și nepoată). Aceștia au fost ajutați de un taximetrist pentru transportarea victimelor, precum și de atacatorul reținut în flagrant în acea carieră.

Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei patru învinuiți au fost condamnați penal. Astfel, Judecătoria Chișinău a dispus condamnarea celor trei bărbați la pedepse de 10 ani închisoare, 9 ani închisoare, precum și 4 ani închisoare cu suspendarea termenului pentru 3 ani; iar în cazul femeii aceasta a fost condamnată la 9,6 ani închisoare. Totuși, procurorii PCCOCS au contestat sentința la Curtea de Apel Centru, în vederea înăspririi pedepsei (cu asigurarea prezumției nevinovăției inculpaților până la o hotărâre judecătorească finală, potrivit legii).

Articolul precedentPremierul: Creăm primării mai puternice. Primăriile nu pierd nimic, dimpotrivă – câștigă resurse…
Articolul următorA fost prezentat Conceptul de Tichetare Electronică în transportul public din capitală

Postari relevante:

  • calm
    CALM, adresare către Parlament: Primăriile riscă să piardă din 2027 o parte importantă din impozitul pe bunurile imobiliare
  • 01.10
    Maia Sandu a discutat cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre sprijinul UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.651)
  • Bloguri (405)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (848)
  • Important (11.395)
  • Internațional (147)
  • Justiție (305)
  • Politică (7.060)
  • Social (1.738)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • CALM, adresare către Parlament: Primăriile riscă să piardă din 2027 o parte importantă din impozitul pe bunurile imobiliare 1 octombrie 2026
  • Maia Sandu a discutat cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre sprijinul UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova 1 octombrie 2026
  • Ambasadorul Federației Ruse – convocat la MAE. I s-a înmânat o notă de protest 1 octombrie 2026
  • Elena Țîbîrnă, prezentată echipei Serviciului Fiscal de Stat în calitate de directoare a instituției 1 octombrie 2026
  • Numărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 1 octombrie 2026, este de 3 306 682 1 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CALM, adresare către Parlament: Primăriile riscă să piardă din 2027 o parte importantă din impozitul pe bunurile imobiliare 1 octombrie 2026
  • Maia Sandu a discutat cu comisarul european Valdis Dombrovskis despre sprijinul UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova 1 octombrie 2026
  • Ambasadorul Federației Ruse – convocat la MAE. I s-a înmânat o notă de protest 1 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4211)
    • octombrie (26)
    • septembrie (484)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate