Prim-ministrul Vasile Tofan a avut astăzi o întrevedere cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 21-28 octombrie.
Discuțiile s-au axat pe evoluțiile economice recente, perspectivele macroeconomice și prioritățile de politici economice ale Guvernului. Au fost abordate subiecte ce țin de politica fiscal-bugetară, gestionarea finanțelor publice, reformele structurale, situația din sectorul energetic și măsurile de protecție socială, precum și stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor.
Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a promova politici economice responsabile, orientate spre asigurarea stabilității macroeconomice, consolidarea sustenabilității finanțelor publice și crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice.
„Mizăm pe o creștere economică durabilă, bazată pe investiții, eliminarea barierelor din calea afacerilor, stimularea antreprenoriatului și a concurenței, creșterea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun. Nu pe o creștere alimentată preponderent de cheltuieli bugetare nesustenabile. Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a menționat Prim-ministrul Vasile Tofan.
La rândul său, șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a subliniat interesul pentru aprofundarea discuțiilor privind prioritățile economice și agenda de reforme: „Ne bucurăm să avem această oportunitate de dialog cu noul Guvern, să discutăm prioritățile de politici economice și reformele, precum și modul în care FMI poate oferi sprijin în continuare”.
În acest context, părțile au convenit să mențină un dialog deschis și constructiv, inclusiv prin valorificarea expertizei FMI în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
ro