• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

Ambasadorul Germaniei: Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe

img (4)

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, a venit cu o serie de precizări urmare a numeroaselor reacții critice din spațiul public după ce el ar fi pus „sub semnul întrebării” faptul că Republica Moldova și România au aceeași limbă și religie. 

Diplomatul a menționat că-și asumă responsabilitatea pentru neînțelegerea declarației sale, precizând că traducerea a fost neclară.

„Interviul meu din 9 iulie de la Jurnal TV a stârnit o critică amplă. Aceasta se bazează pe neînțelegerea declarației mele, pentru care îmi asum responsabilitatea. Traducerea a fost, la fel, neclară. Vitalie Călugăreanu m-a întrebat despre „Planul B”, despre unirea cu România. Am răspuns că aceasta este o decizie care ține exclusiv de Republica Moldova și de România. Domnul Călugăreanu a mai menționat însă în întrebarea sa că oamenii din Republica Moldova („noi”) ar vorbi aceeași limbă ca în România și că ar avea aceeași religie. La aceasta am răspuns că, într-adevăr, în Republica Moldova ar exista oameni care vorbesc aceeași limbă, dar ar exista și alți oameni, există unii care ar vorbi două limbi, precum și oameni de religii diferite. Am subliniat că printre valorile fundamentale europene se numără respectul pentru individ.

În traducerea simultană, expresia „dar și alți oameni” a fost tradusă eronat prin „dar unii gândesc altfel despre aceasta”, iar „există oameni care vorbesc două limbi” – prin „… că există două limbi”.

Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe. Înainte de interviu m-am întâlnit cu reprezentante ale comunității rome și am vizitat cimitirul evreiesc din Mărculești. În cadrul interviului detaliat, am avut ocazia să prezint sprijinul politic și material acordat de către Germania Republicii Moldova, precum și poziția mea față de Rusia”, a declarat el.

Hubert Knirsch a mai spus că, declarația controversată a avut loc în ultimul minut al interviului lung, astfel încât nu a avut posibilitatea să o clarifice.

„Toate reportajele și comentariile din mass-media au fost realizate fără a mă consulta sau a-mi oferi ocazia de a-mi exprima punctul de vedere. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru neliniștea creată îmi revine în totalitate”, a conchis el.

Articolul precedentUn avocat și un angajat al unei instanțe din Chișinău, reținuți într-un dosar de trafic de influență
Articolul următorVasile Tofan a fost coleg de liceu cu Nicu Popescu și Marcel Spatari

Postari relevante:

  • img (39)
    Andrei Curăraru, după desemnarea lui Vasile Tofan: „Riscul unui „Munteanu 2.0” este mai real ca niciodată”
  • vasile tofan
    Vasile Tofan a fost coleg de liceu cu Nicu Popescu și Marcel Spatari

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.395)
  • Bloguri (388)
  • Breaking (1.367)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (784)
  • Important (10.124)
  • Internațional (147)
  • Justiție (272)
  • Politică (6.021)
  • Social (1.414)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Andrei Curăraru, după desemnarea lui Vasile Tofan: „Riscul unui „Munteanu 2.0” este mai real ca niciodată” 13 iulie 2026
  • Vasile Tofan a fost coleg de liceu cu Nicu Popescu și Marcel Spatari 13 iulie 2026
  • Ambasadorul Germaniei: Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe 13 iulie 2026
  • Un avocat și un angajat al unei instanțe din Chișinău, reținuți într-un dosar de trafic de influență 13 iulie 2026
  • (VIDEO) Fiodor Gagauz, la aniversarea satului Beșghioz: Generații diferite s-au reunit într-o mare familie, unite de dragostea pentru satul natal 13 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Andrei Curăraru, după desemnarea lui Vasile Tofan: „Riscul unui „Munteanu 2.0” este mai real ca niciodată” 13 iulie 2026
  • Vasile Tofan a fost coleg de liceu cu Nicu Popescu și Marcel Spatari 13 iulie 2026
  • Ambasadorul Germaniei: Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe 13 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2939)
    • iulie (200)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate