Într-un context economic marcat de volatilitate, presiuni financiare și creșterea costurilor de finanțare, dezbaterea privind restructurarea timpurie a companiilor aflate în dificultate capătă o importanță strategică.

Recent, Banca Mondială a elaborat recomandări pentru implementarea Directivei UE privind restructurarea 2019/1023 in Republica Moldova. Aceste recomandări, inter allia pun în centrul analizei o schimbare de paradigmă: trecerea de la o cultură a falimentului la o cultură a salvării.

Dificultățile financiare nu înseamnă automat faliment

Recomandările au pornit de la definirea dificultăților financiare: incapacitatea actuală sau anticipată de a plăti datoriile ajunse sau neajunse la scadență și imposibilitatea finanțării unor proiecte viabile din cauza structurii de capital existente. Aceste disfuncționalități pot distruge valoarea unei întreprinderi nu doar prin lipsa lichidităților, ci și prin probleme de coordonare între creditori, acționari și alți actori interesați.

Procedurile de restructurare – fie tradiționale, fie preventive – urmăresc două obiective esențiale:

• Ex-post: maximizarea valorii întreprinderii aflate în dificultate, prin prevenirea retragerii haotice a activelor, facilitarea finanțărilor intermediare și reorganizarea firmelor viabile atunci când valoarea de restructurare depășește valoarea de lichidare.
• Ex-ante: crearea unor stimulente eficiente pentru acționari și manageri, reducerea costurilor de agenție și respectarea priorităților negociate cu creditorii, contribuind astfel la reducerea costului finanțării în economie.

Ce aduce nou restructurarea preventivă?

Procedurile preventive nu diferă conceptual de cele tradiționale, însă se disting prin momentul inițierii: intervenția are loc înainte de instalarea stării de insolvabilitate propriu-zise.

Această abordare reflectă două tendințe majore:

• consolidarea unei „culturi de salvare” (rescue culture);
• integrarea managementului riscului în politica de insolvență.

Reorganizarea timpurie maximizează valoarea pentru toate părțile interesate și limitează degradarea situației economice. Datele practice indică, de exemplu, în Franța rate ridicate de succes pentru proceduri precum mandat ad hoc și conciliation.

Un alt avantaj major al procedurilor preventive este reducerea stigmatizării. Inițierea unei astfel de proceduri poate deveni o decizie managerială legitimă, orientată spre protejarea valorii, și nu un semnal al eșecului iminent.

Modele internaționale: ce funcționează și unde

• Statele Unite – procedura de Chapter 11, care poate avea caracter preventiv sau tradițional, reprezintă un model dominant, dar dependent de o piață financiară sofisticată și de instanțe specializate.
• Regatul Unit și Singapore – mecanisme precum scheme of arrangement sau Part 26A plan sunt utilizate în special de companii mari sau IMM-uri cu structuri complexe de capital.
• Uniunea Europeană – Directiva 2019/1023 încearcă să armonizeze și să simplifice cadrele de restructurare preventivă, oferind statelor membre flexibilitate în implementare.

Exemplul francez, arată că utilizarea procedurilor preventive este semnificativă, iar lichidarea directă, deși rămâne majoritară, poate fi redusă prin intervenție timpurie și instrumente adecvate.

Factorii care determină succesul

Succesul restructurării preventive nu depinde exclusiv de textul legii. Sunt esențiali:

1. Factori economici

Firmele cu un număr redus de creditori pot negocia informal. Procedurile eficiente creează un cadru care facilitează negocierile „în umbra legii”, fie pentru restructurarea datoriilor, fie pentru vânzarea afacerii în condiții optime.

2. Factori culturali

Stigmatizarea poate fi diminuată prin:

• informare publică și educație;
• delimitarea clară a restructurării preventive de insolvența clasică;
• existența unor proceduri confidențiale.

3. Asimetrii informaționale

Informarea multidimensională – din partea statului, a organizațiilor profesionale, a avocaților, contabililor, auditorilor și instanțelor – este crucială. De asemenea, utilizarea „semnalelor slabe” și a mecanismelor de avertizare timpurie poate permite intervenția înainte ca situația să devină ireversibilă.

4. Factori instituționali

Sunt necesare:

• administratori autorizați specializați in restructurări, negocieri și mediere;
• proceduri confidențiale eficiente;
• stimulente legislative, precum protejarea administratorilor statutari care au oferit garanții personale, facilități fiscale pentru anularea datoriilor sau limitarea impactului asupra accesului la credit.

O schimbare de paradigmă

Mesajul central este clar: restructurarea preventivă nu este un privilegiu al economiilor dezvoltate, ci un instrument de politică economică modernă. Ea contribuie la protejarea valorii întreprinderii, la stabilitatea sistemului financiar și la menținerea locurilor de muncă.

Pentru jurisdicțiile aflate în proces de reformă, întrebarea nu este dacă trebuie introdus un cadru de restructurare preventivă, ci cum poate fi acesta adaptat realităților economice și instituționale locale.

Într-o economie în care viteza reacției face diferența între redresare și lichidare, prevenția devine nu doar o opțiune, ci o necesitate.

Ca rezumat: Recomandările Băncii Mondiale urmăresc:

• Mutarea accentului de la lichidare la prevenție;
• Consolidarea unei culturi de restructurare timpurie;
• Echilibrarea protecției creditorilor cu șanse reale de redresare;
• O „a doua șansă” reală pentru antreprenorii onești;
• Profesionalizarea și modernizarea sistemului instituțional.

În esență, reforma propusă nu este doar tehnică, ci structurală: ea schimbă filosofia dreptului insolvenței dintr-un mecanism de sancțiune într-un instrument de stabilizare economică și conservare a valorii.

Autor: Irina Selevestru, expert in insolvabilitate, doctor in drept, avocat