• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 martie 2024 În Important, Justiție

La Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de instituire a sistemului judecătoresc specializat pe cauze de corupție

53582678136_905c773e19_k-2

Proiectul de lege prin care se propune examinarea cauzelor de corupție de către o instanță de judecată specializată a fost supus consultărilor publice. La ședința organizată de Comisia juridică, numiri și imunități au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, Președinției, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procuraturii, Curții Supreme de Justiție, Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție, Autorității Naționale de Integritate, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Urmare a discuțiilor, s-a convenit crearea unui grup de lucru care va definitiva aspectele tehnice și va pregăti proiectul de lege pentru adoptarea în plenul Parlamentului.

PROIECTUL de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost elaborat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Inițiativa legislativă are drept scop consolidarea eforturilor în lupta cu fenomenul corupției și asigurarea calității și promptitudinii judecării cauzelor penale pe acte de corupție și a celor conexe.

Potrivit proiectului, sistemul judecătoresc anticorupție va include trei componente: Judecătoria Anticorupție, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Judecătoria Anticorupție va examina ca instanță de fond toate cauzele penale de corupție sau conexe, precum și legalitatea actelor emise de Autoritatea Națională de Integritate în cazul constatării diferențelor substanțiale între veniturile obținute, cheltuielile și averea dobândită, precum și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului. De asemenea, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău va judeca apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Judecătoria Anticorupție.

Proiectul de lege conține prevederi despre procedura și criteriile de selectare și de numire a judecătorilor Anticorupție și ai Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău.

Inițiativa legislativă a fost votată, în prima lectură, de Parlament. După definitivare, acesta va fi propus deputaților spre adoptare.

Articolul precedentPremieră pe piața financiară a Republicii Moldova – Banca Națională a Moldovei a lansat Sistemul de Plăți Instant MIA
Articolul următorIndicii prețurilor de consum în Republica Moldova în luna februarie 2024

Postari relevante:

  • ion ceban3
    Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei
  • photo_2026-09-21_15-55-40
    Igor Dodon și Nick Pietrowicz au discutat despre situația din Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.463)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (834)
  • Important (11.206)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.886)
  • Social (1.706)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei 21 septembrie 2026
  • Igor Dodon și Nick Pietrowicz au discutat despre situația din Republica Moldova 21 septembrie 2026
  • Ion Ceban: indiferent de situația de sănătate prin care am trecut, niciunul dintre proiectele inițiate nu s-a oprit 21 septembrie 2026
  • PSRM va anunța candidatul pentru funcția de bașcan al Găgăuziei după consultările cu potențialii candidați 21 septembrie 2026
  • Pas istoric pentru mediul de afaceri: Consultanții fiscali din Republica Moldova au aderat la Confederația Europeană (CFE Tax Advisers Europe) 21 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei 21 septembrie 2026
  • Igor Dodon și Nick Pietrowicz au discutat despre situația din Republica Moldova 21 septembrie 2026
  • Ion Ceban: indiferent de situația de sănătate prin care am trecut, niciunul dintre proiectele inițiate nu s-a oprit 21 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4022)
    • septembrie (321)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate