Ani la rând Republica Moldova își începe anul calendaristic cu noi bătălii politice, ce fac parte din criza politică provocată de incapacitatea politicienilor de a promova o politică stabilă pentru țară.
Deși există multe indicii că anul 2021 se așteaptă să fie mai complicat și greu pentru țară, R. Moldova așa și nu are un candidat desemnat la funcția de prim-ministru. În perioada când mai multe țări dezvoltate se pregătesc de lovitura crizei economice, tensiunea socială și imprevizibilitatea pandemiei, politicienii moldoveni continuă să agraveze situația internă prin bătăliile personale de interes.
În aceste condiții, Moldova se pregătește de alegeri anticipate – soluția greșită a unor politicieni, care cred că prin această metodă vor obține beneficii personale.
Acest lucru se demonstrează prin câteva argumente incontestabile:
- Dacă alegerile parlamentare vor avea loc duminica viitoare, niciun partid nu va obține majoritatea parlamentară. În parlament pot ajunge un partid de dreapta (PAS) și trei partide de centru-stânga (PSRM, PPȘ, PN). Acest lucru presupune că alegerile parlamentare nu rezolvă criza politicienilor de a duce dialog între oponenți, iar campania electorală agresivă de atac, care este folosită în ziua de azi, va agrava conflictul.
- Campania de atac asupra Guvernului Chicu a fost pornită doar cu scopul propriilor interese neavând alternativă. Până în ziua de azi, după o presiune amplă prin proteste și declarații politice, nu este desemnat niciun candidat la funcția de prim-ministru. Mai mult, situația se complică, pentru că partidele ce au pornit această campanie de presiune politică nu au capacitate de a elabora și a prezenta niciun program de guvernare, nicio echipă de miniștri capabili de a-și asuma responsabilitatea administrării țării în această perioada complicată.
- Activități placebo, care nu aduc dividende statului: în timp ce unii consolidează echipele pentru parlamentare, alții se întâlnesc cu politicieni cu imagini internaționale doar pentru menținerea ratingului.
Partidele politice se pregătesc de alegeri anticipate de care Republica Moldova nu are nevoie până nu se vor face concluzii din greșelile comise până prezent. Cu ce avantaje și dezavantaje pornesc partidele politice în această luptă politică.
PSRM a început prin retragerea de la putere a Guvernului Chicu și prin consolidarea echipei.
Retragerea de la Guvernare era inevitabilă. O prea mare presiune s-a pus pe PSRM din exterior prin ambasadele străine și încă mai mare prin acțiunea internă de protest a „fermierilor” susținuți de PAS și PPDA. Totuși, această cedare este mai degrabă un dezavantaj atât pentru PSRM cât și pentru țară. PAS și PPDA, care au insistat pe căderea guvernului, nu sunt capabili să formeze un guvern nou, dar nici să găsească o persoană care să-și asume responsabilitatea de prim-ministru. Și asta pentru că există premize care arată că va fi o sinucidere în condițiile în care miniștrii vor fi înaintați în grabă și politic. Un an complicat fără un guvern funcțional poate fi o catastrofă pentru Republica Moldova și vina pentru asta va fi nu doar a celor care au provocat căderea guvernului, dar și a celor ce au cedat.
Înfrângerea candidatului Igor Dodon la alegerile prezidențiale poate fi considerată un dezavantaj al socialiștilor, precum și trecerea acestui partid în etapa de divizare a echipei pe grupuri mai mici. Însă dacă vom analiza evoluția și posibilitățile acestei echipe, vom concluziona că acest lucru reprezintă un mare avantaj, iar datorită unei strategii corecte PSRM se poate menține cea mai mare fracțiune parlamentară din R.Moldova.
Ca și în 2011 când Igor Dodon a pierdut alegerile locale din mun. Chișinău, acest politician se va axa pe consolidarea echipei și pe alegeri parlamentare, ceea ce va duce la rezultatele alegerilor parlamentare din 2014, atunci când PSRM a devenit partidul cu cea mai mare fracțiune parlamentară. În 2014, când condițiile pentru socialiști erau cu mult mai complicate decât astăzi: dreapta nu era divizată și menținea dividende politice după lupta cu regimul „totalitar” a comuniștilor. Iar comuniștii încă aveau putere electorală obținând 21 de mandate în parlament.
Astăzi PSRM nu are concurenți puternici, dreapta deja de vreo 4 ani este divizată, și nici vizita lui Iohannis nu va îndemna unioniștii la alegerile parlamentare să voteze pentru PAS. PPDA și partidele de dreapta vor face tot posibil să obțină revanșă în fața partidului ce a devenit monopol pe dreapta.
PAS practic a rămas fără lider, cel care era unicul capabil să ducă partidul în parlament. În condițiile în care Maia Sandu nu mai reprezintă opoziția și este asociată cu puterea acest rating va scădea, ceea va provoca căderea partidului.
Spre deosebire de Igor Dodon, care nu reprezintă pericol nici pentru est, nici pentru vest, Maia Sandu este văzută mai degrabă politicianul axei anti-rusești. Iar posibilitățile politicienilor mici în bătălii geopolitice le putem vedea reieșind din experiența politicienilor precum Poroșenko, Zelenskiy, Saakashvili, Plahotniuc și alții.
Victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale poate fi un bun avantaj pentru acest politician dacă se va axa pe realizarea promisiunilor și nu pe bătălii. Evident capacitățile sunt cu mult mai mici decât în 2019, când a fost prim-ministrul Republicii Moldovei și a avut posibilități să schimbe lucrurile spre bine, dar și funcția de președinte lasă spațiu pentru activitate politică. Cel mai important lucru e că fiind președintele RM așteptările societății sunt foarte mari, iar acestea se transformă zilnic în dezamăgiri. Orice activitate, chiar și politică, trebuie să obțină și un rezultat. Iar activitățile placebo – populiste, ca vizitele de PR cu politicieni externi, sau bătălia pentru controlul asupra instituțiile statului ca Procuratura, vor provoca dezamăgiri în rândurile celor care au votat pentru liderul PAS, iar Maia Sandu va urma exemplu lui Andrei Năstase.