Altceva mi-a atras atenția în acest video: toate recursurile avocaților sunt respinse pe banda rulanta! Absolut toate! Nici o eroare judiciara, totul este perfect! Nici măcar celebra eroare statistică, care are dreptul la viață în orice proces! Totul e perfect!

Aceasta postare este despre faptul cum in RM contorul judiciar asupra măsurilor preventive a fost transformat de facto într-o banală validare orbească, pe bandă rulantă, a cerințelor organelor de urmărire penală (OUP).

– De parca nici nu ar exista jurisprudența CEDO, potrivit căreia Articolul 5 CEDO nu poate fi interpretat ca o autorizare a aplicării necondiționate a arestării preventive, care să dureze nu mai mult de o anumită perioadă, iar justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent de cât e de scurtă, trebuie să fie, în mod convingător, justificată de autorități.

– De parcă n-ar exista obligația instanțelor de judecată și a organele de urmărire penală, ca la aplicarea normelor privind reținerea, arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu acestea să-și desfășoare activitatea astfel încât nici o persoană să nu fie lipsită de libertate în mod arbitrar sau fără ca acest lucru să fie absolut (!) necesar.

– De parca n-ar exista Art. 5 alin.(1) c) din Convenție potrivit căruia existența unei bănuieli rezonabile nu este suficientă pentru arestare, fiind necesară existența motivelor „temeinice ale necesității de a-l împiedica [persoana] să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

– De parcă nu ar exista jurisprudența, Curții Europene, (inclusiv in zeci de cauze împotriva Republicii Moldova) care a distins doar patru riscuri (temeiuri) exhaustive care pot justifica arestarea:

1) riscul eschivării;

2) riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției;

3) prevenirea săvârșirii de către persoană a unei noi infracțiuni; și

4) riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică.

Pentru consumatorul de știri neinițiat în ale dreptului, ar fi bine să se cunoască următoarea regulă de la care derogarea nu este posibilă: pentru arestarea persoanei nu ester este suficientă existența unuia din cele 4 riscuri menționate mai sus, dar este obligatoriu ca acest risc să fie unul real, bazat pe un suport faptic evident (!). În cazul în care nu poate fi identificat nici unul din aceste patru riscuri indicate mai sus, persoana urmează a fi pusă în libertate în virtutea art. 5 alin.(3) din Convenție.

Nu mă miră obediența judecătorilor care validează orbește tot ce li se pune pe masa. Dină păcate acesta rămâne a fi spiritul judiciarului moldovenesc (chiar dacă majoritatea corpului de judecători a fost întinerit substanțial). Abordările inchizitorii sunt parte a identității profesionale a judecătorului noștri. Vechea tradiție sovietică, principiul orwellian, fardat cu principii europene (cu esența denaturată), potrivit căreia toate părțile in proces sunt egale, doar ca… statul (sau procurorul) este mai egal de cât restul, este inoculată în mintea magistraților noștri încă de pe băncile universitare si cele ale INJ.

Indiferent care sunt motivele unor astfel de decizii de pseudo-control judiciar (mai exat ar fi să le numim decizii de validare a cerințelor OUP): frica sa de a nu fi luat „la karandaș” de procurori, frica să nu fi subiect de talk-show la TV8, evitare acuzațiilor că eliberezi „bandiți”, frica de a nu intra in dizgrația noii guvernări în perspectiva viitoarei evaluări externe, etc. – justificarea acestei „benzi rulante” de validare orbească a mandatelor de arest, nu are nimic comun cu statul de drept. Dimpotrivă, aceasta de fapt este esența statului polițist, unde judecătorii în loc sa verifice legalitatea arestărilor preventive, doar validează acțiunile organelor de urmărire penală.

Eu zic să ne reamintim aceste nume:

– Şarban c. Moldova

– Paladi c. Moldova

– Becciev c. Moldova

– Pasat c. Moldova

– Musuc v. Moldova

– Ignatenco c. Moldovei

– Spetuleac c. Moldovei

– Turcan v. Moldova Turcan şi Turcan c. Moldovei,

– Feraru c. Moldovei

– Străisteanu c. Moldovei

Acestea sunt doar câteva din sutele de hotărâri CEDO in privința Moldovei unde Guvernul a fost condamnat că a încălcat dreptul inviolabil al persoanei la libertate și individuală și siguranță. Mai există ale sute de reglementări amiabile despre care societatea nu cunoaște mai nimic si pentru care din buget se cheltuie milioane de lei.

Există mii de oameni care au fost arestați ilegal, și menținuți în detenție în baza unor acte judiciare, care n-au mai ajuns niciodată să se plângă la CEDO.