• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 2-3 aprilie

parlament8

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 2–3 aprilie.

În lectura a doua, deputații vor examina proiectul de lege ce vizează aspecte privind guvernanța instituțională a Băncii Naționale, precum și proiectele de lege pentru denunțarea Statutului Comunității Statelor Independente, a Acordului de constituire a CSI și a Protocolului aferent acestuia.

În același timp, Parlamentul urmează să ratifice proiectul de lege prin care Republica Moldova va adera la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime și la Protocolul aferent acesteia.

Totodată, pe ordinea de zi au fost incluse o serie de proiecte de acte normative care vor fi examinate în prima lectură. Acestea vizează protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești. De asemenea, Parlamentul va examina modificări la Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, la Legea privind condominiul și la Legea cu privire la veterani.

Pe agenda ședințelor plenare se regăsește și moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale în domeniul demografiei, combaterii sărăciei și compensării costurilor la resursele energetice.

Ședința plenară a Parlamentului va avea loc joi, 2 aprilie, începând cu ora 10:00. Proiectul ordinii de zi poate fi consultat pe site-ul Parlamentului.

Articolul precedentÎntârzierea pensiei alimentare va fi pedepsită cu arest și muncă neremunerată
Articolul următorPSRM cere justiție pentru pensionari: indexare de minimum 10%, 1000 de lei de Paște și ajutor anual de 5000 de lei

Postari relevante:

  • IMG_3777
    Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale
  • 866479859_122132885493393790_8114402193938883929_n (1)
    Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.020)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (875)
  • Important (11.778)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.387)
  • Social (1.820)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale 27 octombrie 2026
  • Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova 27 octombrie 2026
  • PSRM solicită măsuri urgente pentru combaterea violenței în școli și în rândul tinerilor 27 octombrie 2026
  • Ministra Victoria Belous, întrevedere cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Kazuyuki Takeuchi 27 octombrie 2026
  • Progresele pe agenda europeană, discutate de Cristina Gherasimov și Andreja Metelko-Zgombić 27 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale 27 octombrie 2026
  • Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova 27 octombrie 2026
  • PSRM solicită măsuri urgente pentru combaterea violenței în școli și în rândul tinerilor 27 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4594)
    • octombrie (408)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate