• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Blocul Alternativa, la Ocnița: Nu am văzut vreo țară europeană să schimbe legislația electorală înainte de alegeri

505529765_122139720152747174_4314762467242842709_n

Liderii și reprezentanții Blocului Alternativa au organizat o întâlnire cu locuitorii din raionul Ocnița, în cadrul campaniei „La sfat cu cetățenii”. Aceștia au prezentat Programul de țară al blocului, participanții salutând deschiderea spre dialog și angajamentul echipei pentru dezvoltarea locală și națională.

Alexandr Stoianoglo: „Ieri am citit un sondaj: cetățenii au cea mai negativă percepție față de NATO, justiție, președinție, procuratură și poliție. De ce? Pentru că puterea trăiește într-o lume paralelă. Nu există dialog între guvernare și cetățeni, administrația publică locală sau mediul de afaceri. Iar fără dialog, problemele reale ale societății nu pot fi înțelese, cu atât mai puțin rezolvate. De aceea, noi ne angajăm să avem un dialog real și constant cu cetățenii, nu pentru strategii virtuale, ci pentru soluții concrete.”

Iurie Muntean: „Să ne amintim despre promisiunile făcute de actuala guvernare patru ani în urmă, promisiuni rapide, „revoluționare”. Ce s-a ales? Nu doar că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au înrăutățit. La fiecare întrebare adresată puterii, auzim aceleași răspunsuri evazive: „Putin e de vină”, „nu știm”, „suntem în deplasare”, „nu e de competența noastră”. Actuala guvernare excelează doar într-un singur lucru: în a ne dezbina. Blocul Alternativa vă cheamă la unitate, la reconstrucție și la speranță.”

Gaik Vartanean: „Majoritatea cetățenilor își doresc plecarea actualei guvernări, formată de președinte și PAS. Când vine vorba de o alternativă atât guvernarea, cât și opoziția, în special cea de stânga, încearcă să vă convingă că nu există opțiuni în afară de PAS și PSRM. Se vehiculează chiar ideea unei posibile coaliții între aceste două partide în viitorul Parlament. În multe raioane, PAS și PSRM deja colaborează. În realitate, singura forță politică în creștere este Blocul Alternativa, în timp ce celelalte pierd susținere.”

Ion Chicu: „Nu am văzut vreo țară europeană să schimbe legislația electorală înainte de alegeri. La noi însă se întâmplă. Am înțeles că elaborează un regulament care ar putea interzice participarea sub denumirea – Blocul Alternativa. Proiectul e în examinare și ar urma să fie votat săptămâna aceasta. În paralel, se pregătesc modificări care ar priva de vot circa 30.000 de moldoveni din Rusia. Ce stat e acesta? E timpul să ne trezim și să ne asumăm, fiecare, responsabilitatea.”

Prin elaborarea Programului de țară, Blocul Alternativa își asumă responsabilitatea de a pune pe primul loc prioritățile cetățenilor – de la drumuri și servicii de bază la educație și sănătate.

Articolul precedentPAS a anunțat consultări pentru Planul pentru Municipiul Chișinău și Domeniul Urban
Articolul următor(VIDEO) Irina Vlah: Oamenii – mai importanți decât radarele. „Inima Moldovei”: Nu arme, ci grijă și sprijin!

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate