• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 iulie 2026 În Actual, Important, Politică, Social

CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița

cec2

Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat, în ședința de astăzi, cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, și a decis respingerea acesteia.

În cadrul examinării documentelor prezentate, Comisia a verificat conformitatea acestora cu prevederile legale incidente, și a solicitat grupului de inițiativă înlăturarea unor neconformități constatate, prezentarea unor clarificări suplimentare precum și punctul de vedere prezentat de primarul comunei Coșnița. În urma examinării tuturor actelor și argumentelor prezentate, CEC a constatat că, nu au fost prezentate probe care să confirme, în modul stabilit de lege, existența temeiurilor pentru inițierea referendumului local de revocare a primarului chiar dacă au fost respectate condițiile procedurale privind constituirea grupului de inițiativă.

Comisia a reținut că, potrivit Codului electoral, revocarea primarului prin referendum poate fi inițiată doar în cazul în care acesta nu respectă interesele comunității locale, nu își exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local sau încalcă normele morale și etice, iar aceste fapte sunt confirmate în modul stabilit. Totodată, CEC a subliniat că revocarea primarului prin referendum reprezintă o măsură excepțională, care poate fi inițiată numai în condițiile expres prevăzute de lege și în baza unor fapte confirmate prin probe pertinente. Comisia a reținut că argumentele invocate de inițiatori nu sunt susținute de suficiente elemente de fapt și de drept care să demonstreze existența temeiurilor legale pentru declanșarea unei asemenea proceduri.

Prin urmare, Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii referendumului local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari, precum și solicitarea de eliberare a legitimațiilor membrilor grupului de inițiativă și a listelor de subscripție.

Articolul precedentProtest la ANRE împotriva scumpirii gazelor. MAN: Oamenii nu mai pot fi puși să plătească pentru greșelile guvernării
Articolul următorMinistra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman

Postari relevante:

  • 870306794_2018062768905040_8060142509892936703_n
    Cinci campioni europeni și șase medalii pentru Republica Moldova!
  • pldm
    PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.027)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (877)
  • Important (11.785)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.393)
  • Social (1.822)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Cinci campioni europeni și șase medalii pentru Republica Moldova! 28 octombrie 2026
  • PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor 28 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România 28 octombrie 2026
  • AGE: Alte 11 servicii publice sunt disponibile online 28 octombrie 2026
  • Cancelaria de Stat organizează consultări privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale 28 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cinci campioni europeni și șase medalii pentru Republica Moldova! 28 octombrie 2026
  • PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor 28 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România 28 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4601)
    • octombrie (415)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate