• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

CEDO va examina dosarul „Inima Moldovei”: PAS, mai devreme sau mai târziu, va trebui să răspundă

irina vlah (2)

Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a anunțat că dosarul formațiunii a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Politiciana a spus că, cererea semnalează încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale partidului, inclusiv: dreptul la alegeri libere; dreptul la recurs efectiv.

„Partidul a fost supus unor restricţii nejustificate, care îi limitează participarea la procesul electoral şi comunicarea publică, inclusiv excluderea abuzivă din alegeri şi interzicerea desfăşurării unor evenimente publice. Aceste măsuri constituie restricţii arbitrare, flagrante şi nelegale ale drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având toate caracteristicile unei încercări de dizolvare de facto a partidului. Dat fiind această situaţie, solicităm imperativ autorităţilor competente să analizeze situaţia şi să ia măsuri imediate pentru eliminarea oricăror restricţii nejustificate, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu obligaţiile internaţionale ale R. Moldova”, a menționat ea.

Liderul partidului a mai spus că, orice tergiversare sau refuz în repunerea în drepturi a Partidului Republican „Inima Moldovei” va atrage: responsabilitate juridică individuală pentru funcţionarii implicaţi;acţiuni legale suplimentare la nivel naţional şi internaţional; costuri reputaţionale semnificative pentru stat.

Irina Vlah a declarat că, Guvernul PAS, mai devreme sau mai târziu, va trebui să răspundă pentru încălcarea gravă a drepturilor politice ale sutelor de mii de cetățeni ai Republicii Moldova.

„Subliniez: nu este vorba doar despre responsabilitatea guvernului, ci și despre responsabilitatea personală a acelor funcționari care au luat decizii ilegale împotriva echipei noastre.Aceasta nu este doar o solicitare formală – este o avertizare fermă asupra consecinţelor legale şi reputaționale ale nerespectării drepturilor fundamentale ale Partidului Republican „Inima Moldovei”, a subliniat politiciana.

Articolul precedentIon Ceban: Chișinău vine în sprijinul orașului Durlești
Articolul următorLa Parlament vor fi organizate audieri privind situația din domeniul carburaților și consecințele crizei petroliere globale

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate