Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a constituit consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale de nivelul întâi Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești, în contextul organizării alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei din 15 noiembrie 2026.
În perioada următoare, consiliile electorale nou- constituite vor adopta hotărâri privind locul și timpul de recepționare a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei.
Potrivit calendarului electoral, documentele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral pot fi depuse până la 6 octombrie 2026, inclusiv. Lista integrală a candidaților înregistrați în circumscripțiile electorale uninominale urmează să fie făcută publică până la 14 octombrie 2026, inclusiv.
La fel, până la 11 octombrie 2026 urmează să fie constituite secțiile de votare, iar până la 21 octombrie 2026 – birourile electorale ale secțiilor de votare.
Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, într-o zi cu alegerile pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei.
ro