Cristina Gherasimov, vicepremierul pentru Integrare Europeană, a declarat că, cu cât Republica Moldova avansează în parcursul său european, cu atât se intensifică și tentativele de manipulare ale Federației Ruse menite să compromită acest proces.
Potrivit spuselor sale, în cazul materialului distribuit în spațiul public în care ar fi discutat cu doi prankeri ruși, este vorba despre fragmente scoase din context dintr-o conversație obișnuită, similară multor discuții telefonice pe care le are cu diplomați și parteneri europeni.
“Dintr-o discuție mai amplă au fost selectate, trunchiate și prezentate doar anumite secvențe, pentru a crea interpretări false și a prejudicia imaginea Republicii Moldova.
Nu este întâmplător faptul că astfel de materiale apar înaintea unor evenimente importante pentru țara noastră, atunci când ne pregătim să deschidem oficial negocierile de aderare la UE. Scopul lor este să alimenteze confuzia și să submineze eforturile Republicii Moldova de aderare la UE”, a mai spus oficialul.
ro