• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
11 aprilie 2025 În Actual, Geopolitică, Important

Deputații BCS s-au întâlnit la Strasbourg cu Zsolt Németh

photo_5458528457257513435_y

În marja sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, împreună cu deputatul BCS Adela Răileanu, au avut o întrevedere cu Zsolt Németh, șeful delegației Ungariei la APCE, președintele Grupului Conservatorilor Europeni din Consiliul Europei, președinte al Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei.

Reprezentanții BCS au exprimat aprecierea pentru dialogul constant dintre Republica Moldova și Ungaria, atât la nivel parlamentar, cât și interpartinic. Totodată, a fost subliniată importanța menținerii unei comunicări deschise și constructive cu partenerii europeni în vederea consolidării democrației și a statului de drept în Republica Moldova.

Vicepreședintele Parlamentului a informat partea ungară despre abuzurile comise de actuala guvernare în cadrul alegerilor prezidențiale din anul trecut. În context, Vlad Batrîncea a solicitat sprijinul partenerilor maghiari în consolidarea misiunii de monitorizare a alegerilor parlamentare din RM pentru a asigura desfășurarea scrutinului electoral transparent, în conformitate cu normele democratice.

De asemenea, reprezentanții BCS au solicitat suportul Ungariei în procesul de depolitizare a justiției și a Procuraturii, atenționând asupra riscurilor majore generate de ingerința politică în actul justiției și impactul acesteia asupra încrederii cetățenilor în instituțiile statului.

La rândul său, Zsolt Németh a dat asigurări că Grupul Conservatorilor Europeni va urmări cu atenție evoluția proceselor democratice din Republica Moldova, inclusiv în perioada electorală, și va sprijini toate eforturile menite să apere valorile democrației, pluralismului politic și ale statului de drept.

Articolul precedentCanada susține tranziția verde a Republicii Moldova
Articolul următor(VIDEO) Irina Vlah: PAS îi privează pe copii de viitor. „Inima Moldovei” va reconstrui sistemul de educație

Postari relevante:

  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”
  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.103)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.861)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4677)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate