• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 iunie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Deputatul PSRM, Ala Ursu Antoci întreprinde o vizită de lucru în SUA

710473963

Deputața PSRM, Ala Ursu Antoci în cadrul unei delegații parlamentare, întreprinde o vizită de lucru în SUA, unde participă la un program internațional organizat de Congressional Office for International Leadership.

În cadrul vizitei, sunt planificate întrevederi cu senatori, congresmeni și alți oficiali americani de rang înalt. Discuțiile vor viza consolidarea cooperării bilaterale și schimbul de experiență între instituțiile Republicii Moldova și cele ale Statelor Unite ale Americii.

”Consider că relațiile Republicii Moldova cu partenerii externi trebuie să fie construite pe baza respectului reciproc și a interesului reciproc avantajos. Doar printr-un dialog echilibrat și pragmatic putem obține rezultate concrete în beneficiul cetățenilor și al țării noastre”, a menționat deputata PSRM.

Vizita delegației moldovenești este finanțată de Biroul Congresional pentru Leadership Internațional prin intermediul programului Open World și este implementată în Republica Moldova cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova.

Articolul precedentProgrese în domeniul electoral, parlamentar și al participării societății civile: Republica Moldova avansează cu determinare în implementarea Foii de parcurs privind Funcționarea Instituțiilor Democratice
Articolul următor35 de ani de la înființarea Băncii Naționale a Moldovei. Anca Dragu: Privim cu respect spre drumul parcurs și cu încredere spre viitor

Postari relevante:

  • 20260728-1ES_1241_0
    Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne
  • IMG_5167
    Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.656)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.385)
  • Internațional (147)
  • Justiție (279)
  • Politică (6.221)
  • Social (1.479)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026
  • Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene 28 iulie 2026
  • 14 percheziții în nordul țării într-un dosar de contrabandă cu 7,2 milioane de țigarete 28 iulie 2026
  • Ion Ceban: Prin reforma „RESTART”, guvernarea PAS nu urmărește doar să preia școlile din Chișinău, dar și să pună mâna pe 400 de milioane de lei 28 iulie 2026
  • CALM: În Parlament a fost înregistrat peste noapte un proiect de lege cu scopul de a acoperi ilegalitățile comise în reforma administrativ-teritorială 28 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026
  • Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene 28 iulie 2026
  • 14 percheziții în nordul țării într-un dosar de contrabandă cu 7,2 milioane de țigarete 28 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3200)
    • iulie (461)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate