Guvernele, in toata lumea, tind sa majoreze deficitele bugetare inaite de alegeri, iar dupa alegeri sa le echilbreze (political budget cycle). Cauza e simpla: orice guvern tinde sa fie reales, iar bugetul este un instrument de baza in acest sens (apropos, ceva similar, dar mai putin pronuntat, are loc si cu politicile monetare – subiectul cercetarii mele de doctorat la Universitatea Charles din Praga). In cazul Moldovei, un deficit bugetar moderat este chiar necesar, avand in vedere cresterea economica lenta, un mediu inflationist destul de OK si datorie de stat acceptabila. Insa, un deficit de peste 1.5% din PIB (dar mai ales peste 3% din PIB cum e cel aprobat de actualul Guvern) trezeste multe ingrijorari absolut evidende pentru orice economist. Da, pe termen scurt, aceasta ar permite sustinerea cererii agregate si investitiilor publice, insa efectele pe termen mediu si lung sunt in mod clar in defavoarea cresterii economice. Cateva cauze:
1. Guvernul se va imprumuta mai intens pe piata interna pentru a finanta acest deficit, ceea ce va duce la cresterea datoriei interne si a costurilor de deservire a acesteia din cauza cresterii ratelor dobanzilor la valorile mobiliare de stat, dar si la scumpirea creditelor bancare pentru populatie si firme.
2. Din acest motiv, problema accesului la credite a populatiei si firmelor va deveni si mai acuta, fapt ce va afecta negativ activitatea investionala privata.
3. Cresterea cererii agregate se va transpune in cresterea importurilor si dezechilibrarea si mai mare a balantei comerciale cu presiuni evidende asupra monedei nationale si inflatiei.
4. Politica bugetara expansionista va trebui compensata de o politica monetara mai restrictiva, ceea ce iarasi va lovi in creditare, investitii private si cresterea economica.
5. Dupa dezmatul electoral va veni mahmureala post-electorala, care, de regula, implica cresteri de taxe si/sau optimizari bugetare, cu efecte adverse asupra cresterii economice pe termen mediu si lung.
Nu e nimic nou. Sunt legi economice ignorarea carora, la fel ca si cu legile fizicii, poate fi dureroasa.