• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
22 iunie 2024 În Economie, Important

Politica fiscală și vamală 2025. Ministerul Finanțelor a lansat discuții cu părțile interesate

240620_sc_MF-9205

Principalele prevederi ale proiectului de lege ce se referă la politica bugetară, fiscală și vamală 2025 au fost discutate  în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Finanțelor, la care au participat reprezentanți ai asociațiilor de business, patronatelor și ai sindicatelor.

După cum a menționat ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, se intenționează aprobarea proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2025 până la sfârșitul lunii iulie anul curent, pentru a asigura realizarea normelor de punere în aplicare a acestora. Totodată, dl Rotaru a menționat: “Intenția privind organizarea acestei discuții a fost generată de necesitatea de a discuta cu Dvs. și a clarifica din start unele chestiuni conceptuale, astfel încât să avem o înțelegere comună față de măsurile ce se regăsesc în proiect”.

Secretara de stat a Ministerului Finanțelor Cristina Ixari a menționat că obiectivele politicii fiscale pentru anul viitor sunt axate în mare parte pe intervenții tehnice sau de concretizare și păstrează în mare parte prerogativele politicilor fiscale și vamale promovate pe parcursul anilor precedenți.

În cadrul discuțiilor, participanții s-au expus și au prezentat mai multe propuneri legate de:

  •       necesitatea implementării conceptului asigurărilor de viață
  •       revizuirea unor prevederi din cadrul legislativ aferent prețurilor de transfer,
  •       regimul de impozitare pentru pământ și arenda acestuia
  •       aspecte fiscale ce vizează veniturile persoanelor fizice obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat procurate direct de pe platforma Ministerului Finanțelor și aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale
  •       instrumentul de stimulare a angajării și menținerii salariaților – Stock option plan, ș.a.

Pe unele subiecte/aspecte mai complexe, conform solicitării participanților vor urma discuții suplimentare.

Totodată, participanții la ședință au apreciat respectarea calendarului stabilit în legea privind finanțele publice și transparență bugetară pentru elaborarea proiectului de politică fiscală și vamală pentru anul 2025, cât și includerea unor inițiative pe care mediul de afaceri le promova de mai mult timp.

Măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2025 au drept scop soluționarea constrângerilor economice sesizate de către contribuabili și au menirea de a aduce mai multă claritate asupra înțelegerii și aplicării acesteia, identificarea instrumentelor de suport a populației, precum și continuarea procesului de armonizare a legislației Republicii Moldova la practicile UE. Documentul conține și măsuri pro-active, care vin să creeze condiții mai bune pentru dezvoltarea economică.

Urmare a examinării tuturor propunerilor Ministerul Finanțelor va definitiva proiectul de lege, va transmite Guvernului spre aprobare și respectiv Parlamentului spre adoptare.

Articolul precedentCentrul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului și Democrației va fi gazda unei conferințe privind protecția libertăților ca valoare fundamentală a unei democrații
Articolul următorIon Chicu va fi candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Postari relevante:

  • parlamente
    Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară
  • maia sandu
    Ședința CSS: S-a decis declararea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.465)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (834)
  • Important (11.208)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.888)
  • Social (1.706)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară 21 septembrie 2026
  • Ședința CSS: S-a decis declararea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic 21 septembrie 2026
  • Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei 21 septembrie 2026
  • Igor Dodon și Nick Pietrowicz au discutat despre situația din Republica Moldova 21 septembrie 2026
  • Ion Ceban: indiferent de situația de sănătate prin care am trecut, niciunul dintre proiectele inițiate nu s-a oprit 21 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară 21 septembrie 2026
  • Ședința CSS: S-a decis declararea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic 21 septembrie 2026
  • Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei 21 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4024)
    • septembrie (323)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate