• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Grupurile de lucru pentru economie s-au întrunit la Chișinău

1 (3)

La 5 mai 2026, grupurile de lucru pentru economie, din care fac parte experți de pe ambele maluri ale Nistrului, s-au întrunit în ședință la sediul din Chișinău al Misiunii OSCE în Moldova. 

În cadrul ședinței, reprezentanții Chișinăului au expus modificările operate de Parlamentul Republicii Moldova la cadrul normativ ce vizează taxa pe valoarea adăugată și accizele aplicabile agenților economici din regiunea transnistreană. Aplicarea TVA și a accizelor, precum și eliminarea facilităților fiscale se va realiza gradual. Facilitățile existente poartă un caracter temporar și vor expira în totalitate la 1 ianuarie 2030, astfel încât regimul fiscal la nivel național urmează a fi uniformizat.

Referitor la accizele aplicate la importul produselor petroliere (motorină și benzină), inclusiv pentru agenții economici din regiunea transnistreană, a fost menționat că, potrivit Legii nr. 111/2025 pentru modificarea Legii nr. 139/2018 privind eficiența energetică, se prevede achitarea unei contribuții de către entitățile obligate în cadrul schemei de eficiență energetică. În baza metodologiei elaborate de Instituția Publică „Centrul Național pentru Energie Durabilă”, vor fi implementate proiecte de eficiență energetică, de care pot beneficia și locuitorii sau agenții economici din regiunea transnistreană, respectând rigorile legislației naționale.

Cu referire la importul produselor de protecție a plantelor și al preparatelor veterinare pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, experții de la Chișinău au reiterat despre necesitatea aplicării unitare a regulilor de import. Astfel, în contextul alinierii legislației naționale la standardele Uniunii Europene, a fost subliniat că pot fi admise în țară doar produsele incluse în Registrul de omologare a produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților.

Totodată, s-a evidențiat necesitatea respectării uniforme a standardelor de către toți agenții economici implicați în producerea, importul și exportul produselor de origine vegetală și animală.

În ceea ce privește perceperea plăților pentru poluarea mediului de la întreprinderile industriale din regiunea transnistreană, experții de la Chișinău au subliniat necesitatea implementării legislației de mediu armonizate cu normele europene, inclusiv în domenii precum protecția aerului, apei și pădurilor, gestionarea deșeurilor și controlul emisiilor de poluanți.

Experții au convenit să continue dialogul pe platformele de lucru existente în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, menținând interacțiunea între locuitorii și agenții economici din regiunea transnistreană cu instituțiile abilitate ale Republicii Moldova.

Articolul precedentMinistrul Gavriliță, la Dialogul Economic și Financiar al UE: Continuăm să accelerăm reformele pentru a consolida reziliența economică și a avansa pe calea integrării europene
Articolul următorEU-Moldova Investment Conference va avea loc pentru prima dată la Chișinău

Postari relevante:

  • R3_10147-scaled
    De Ziua internațională a parlamentarismului, deputații și studenții au fost colegi de echipă în cadrul concursului educațional „Misiunea Parlamentului”
  • 733964177_1362430556039600_2566665431797811675_n
    Armata Națională va fi modernizată cu peste 100 vehicule militare noi

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.198)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (465)
  • Geopolitică (771)
  • Important (9.924)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.857)
  • Social (1.377)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • De Ziua internațională a parlamentarismului, deputații și studenții au fost colegi de echipă în cadrul concursului educațional „Misiunea Parlamentului” 30 iunie 2026
  • Armata Națională va fi modernizată cu peste 100 vehicule militare noi 30 iunie 2026
  • Gheorghe Hajder, în discuție cu comisara europeană pentru mediu: Republica Moldova nu poate construi un viitor european fără a pune mediul în centrul dezvoltării 30 iunie 2026
  • CNA a finalizat evaluarea integrității instituționale la Î.S. „MoldATSA” 30 iunie 2026
  • Inspector principal, vizat de ANI pentru o avere nejustificată de aproape 300 de mii de lei 30 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • De Ziua internațională a parlamentarismului, deputații și studenții au fost colegi de echipă în cadrul concursului educațional „Misiunea Parlamentului” 30 iunie 2026
  • Armata Națională va fi modernizată cu peste 100 vehicule militare noi 30 iunie 2026
  • Gheorghe Hajder, în discuție cu comisara europeană pentru mediu: Republica Moldova nu poate construi un viitor european fără a pune mediul în centrul dezvoltării 30 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2739)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate