• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Igor Grosu a discutat cu Nicușor Dan: Republica Moldova și România sunt legate printr-o relație specială

img (28)

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la București, a avut o întrevedere și cu Președintele României, Nicușor Dan. 

„Republica Moldova și România sunt legate printr-o relație specială, dar și printr-un parteneriat puternic, construit pe încredere, respect reciproc și obiective comune. Am discutat despre securitatea regională, proiectele de infrastructură care conectează cele două maluri ale Prutului, cooperarea economică și susținerea consistentă și necondiționată a României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Moldova și România au nevoie una de cealaltă într-o Europă în care securitatea, stabilitatea și dezvoltarea nu mai pot fi privite separat. O Moldovă puternică, democratică și europeană înseamnă și o regiune mai stabilă și o Europă mai unită”, a declarat șeful Legislativului.

De asemenea, Igor Grosu a discutat cu omologul său, președintele Senatului României, Mircea Abrudean, „despre relația apropiată dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, despre proiectele comune care ne conectează tot mai mult și despre rolul important al cooperării parlamentare în consolidarea parteneriatului dintre țările noastre”.

O altă întâlnire a fost cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul căreia a fost discutată relația dintre Republica Moldova și România și parcursul european al țării noastre.

Articolul precedentCandidatul Partidului „Democrația Acasă” – exclus din cursa pentru Primăria Orhei
Articolul următorRepublica Moldova s-a calificat în finala concursului Eurovision

Postari relevante:

  • FB_IMG_1792305879282
    Fiica sa, Anna, e omagiată! Irina Vlah: Nici nu-ți imaginezi cât de mult te iubește mama! Fii fericită, iubita mea!
  • img
    Maia Sandu: R. Moldova este casa tuturor cetățenilor ei, indiferent de limba pe care o vorbim sau comunitatea din care facem parte

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.873)
  • Bloguri (409)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (867)
  • Important (11.628)
  • Internațional (147)
  • Justiție (310)
  • Politică (7.252)
  • Social (1.784)
  • Uncategorized @ro (34)

Articole recente

  • Fiica sa, Anna, e omagiată! Irina Vlah: Nici nu-ți imaginezi cât de mult te iubește mama! Fii fericită, iubita mea! 18 octombrie 2026
  • Maia Sandu: R. Moldova este casa tuturor cetățenilor ei, indiferent de limba pe care o vorbim sau comunitatea din care facem parte 18 octombrie 2026
  • Primele discuții electorale. Fiodor Gagauz: Oamenilor din Găgăuzia nu le este ușor 17 octombrie 2026
  • PSRM și-a lansat în campanie candidații pentru Adunarea Populară a Găgăuziei 17 octombrie 2026
  • Fiodor Gagauz s-a lansat în cursa pentru funcția de bașcan: „Suntem mulți și nu ne este indiferentă soarta Găgăuziei noastre dragi” 17 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Fiica sa, Anna, e omagiată! Irina Vlah: Nici nu-ți imaginezi cât de mult te iubește mama! Fii fericită, iubita mea! 18 octombrie 2026
  • Maia Sandu: R. Moldova este casa tuturor cetățenilor ei, indiferent de limba pe care o vorbim sau comunitatea din care facem parte 18 octombrie 2026
  • Primele discuții electorale. Fiodor Gagauz: Oamenilor din Găgăuzia nu le este ușor 17 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4444)
    • octombrie (258)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate