• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 iulie 2026 În Actual, Important, Social

Încă un centru de apel fraudulos, destructurat în cadrul unei operațiuni internaționale

5357164501771426656

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS cu suportul polițiștilor INSP și a mascaților din BPDS „Fulger” , anunță destructurarea unui alt centru de apel telefonic cu aproximativ 180 de operatori din Moldova în Ucraina. 

Pentru deconspirarea acestui grup infracțional autoritățile din Moldova, România și Ucraina au făcut echipă comună de investigații, cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust. Prin urmare, duminică la Chișinău și Anenii Noi au avut loc percheziții cu sprijinul angajaților „Fulger,” de unde au fost ridicate mijloace de probă importante tragerii la răspundere a celor care se fac vinovați, inclusiv filmulețe cu publicitatea falsă, pentru convingerea victimelor.

Așadar, cei 180 de operatori din Moldova, cu vârste de peste 20 de ani, erau specializați în înșelarea clienților băncilor din statele Uniunii Europene, cu majoritatea victimelor din România. Aceștia contactau persoanele din aceste state și se prezentau ca funcționari ai băncilor, responsabili de securitate. 

În așa fel, aceștia obțineau încrederea lor și accesul la aplicațiile bancare mobile. Ca următor pas, membrii grupului infracțional transferau banii victimelor pe alte conturi bancare pe care le aveau deschise din timp, pe numele altor persoane interpuse. Alternativ, banii victimelor erau transferați și pe conturi aferente burselor internaționale de criptomonede și platformelor de jocuri de noroc. Scopul pentru care aceștia foloseau diferite sisteme financiare pentru transferarea banilor victimelor era ca să-și ascundă urmele înșelătoriei.

Operațiunea desfășurată reprezintă doar o etapă a investigației. În prezent sunt analizate toate probele administrate și mijloacele materiale de probă ridicate, fiind desfășurate în continuare activități de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea întregului mecanism infracțional, identificarea tuturor organizatorilor, coordonatorilor, beneficiarilor și participanților la activitatea grupării criminale, precum și documentarea întregii rețele infracționale care a activat pe teritoriul mai multor state.

Autoritățile competente din cadrul Echipei Comune de Investigație continuă cooperarea internațională în vederea administrării probelor și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea grupului criminal organizat (timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii).

Articolul precedentPlatforma DA vrea în noul Guvern
Articolul următorReprezentanți ai MIDR și CFM se află în vizită de studiu în Japonia

Postari relevante:

  • Valentin Gaidarji
    Noul președinte al APG s-a adresat conducerii țării: Ne dorim odată și pentru totdeauna să punem punct acestui război politic inutil între Chișinău și Comrat
  • 55376267797_2eccf02fb5_k
    Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.293)
  • Bloguri (387)
  • Breaking (1.365)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (774)
  • Important (10.019)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.936)
  • Social (1.395)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Noul președinte al APG s-a adresat conducerii țării: Ne dorim odată și pentru totdeauna să punem punct acestui război politic inutil între Chișinău și Comrat 6 iulie 2026
  • Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!” 6 iulie 2026
  • Reprezentanți ai MIDR și CFM se află în vizită de studiu în Japonia 6 iulie 2026
  • Încă un centru de apel fraudulos, destructurat în cadrul unei operațiuni internaționale 6 iulie 2026
  • Platforma DA vrea în noul Guvern 6 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Noul președinte al APG s-a adresat conducerii țării: Ne dorim odată și pentru totdeauna să punem punct acestui război politic inutil între Chișinău și Comrat 6 iulie 2026
  • Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!” 6 iulie 2026
  • Reprezentanți ai MIDR și CFM se află în vizită de studiu în Japonia 6 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2834)
    • iulie (95)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate