• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
11 mai 2025 În Actual, Important, Politică

Ion Chicu, în dialog cu locuitorii din Ruseștii Noi: Blocul Alternativa respecta toți cetățenii, indiferent de opțiunile politice

IMG_5468

Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a avut o întrevedere cu locuitorii comunei Ruseștii Noi din raionul Ialoveni.

În cadrul discuției, Ion Chicu le-a prezentat cetățenilor principalele obiective ale Blocului Alternativa: consolidarea statului și a societății, relansarea economică și socială a Republicii Moldova, precum și soluționarea problemelor demografice și spirituale care afectează poporul nostru.

Locuitorii comunei Ruseștii Noi au salutat unirea forțelor politice responsabile în cadrul Blocului Alternativa. Totodată oamenii u condamnat discriminarea practicată de actuala guvernare, inclusiv în ceea ce privește finanțarea localităților în funcție de criterii politice.

Ion Chicu a subliniat că Blocul Alternativa respectă toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de opțiunile politice sau de apartenența etnică, lingvistică ori religioasă. Aplicarea acestui principiu este un angajament ferm al Blocului Alternativa!

În cadrul întrevederii, participanții au analizat soluțiile propuse în Programul de Țară al Blocului Alternativa, venind cu propuneri concrete și valoroase pentru dezvoltarea țării.

Articolul precedentIrina Vlah: Partidul Republican „Inima Moldovei” va continua să apere adevărul despre Marea Victorie și dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a-și cunoaște istoria reală
Articolul următorIgor Grosu participă la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană

Postari relevante:

  • BPR_0785
    Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani
  • 1_188
    Mihai Popșoi, în dialog cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.208)
  • Bloguri (413)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (893)
  • Important (11.967)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.554)
  • Social (1.859)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani 6 noiembrie 2026
  • Mihai Popșoi, în dialog cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean 6 noiembrie 2026
  • Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM 6 noiembrie 2026
  • Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tofan 6 noiembrie 2026
  • A cincea reuniune a Dialogului la nivel înalt în domeniul politic și de securitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană 6 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani 6 noiembrie 2026
  • Mihai Popșoi, în dialog cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean 6 noiembrie 2026
  • Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM 6 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4784)
    • noiembrie (107)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate