• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Irina Vlah: Perchezițiile la activiștii „Inima Moldovei” sunt o încercare de discreditare

irina vlah

Partidul Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a venit cu o declarație privind percheziţiile efectuate de poliţie la unii activişti ai formaţiunii. Partidul a anunțat că a decis să facă propria investigaţie referitor la cele întâmplate, iar primele rezultate confirmă că împotriva formaţiunii se acţionează cu scopul evident de a ne discredita. 

„Partidul Republican „Inima Moldovei” a informat în această dimineaţă despre percheziţiile efectuate de către poliţie la unii activişti ai formaţiunii. Am declarat că ne aşteptam la astfel de acţiuni din partea guvernării, lucru despre care am avertizat anterior, inclusiv ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dat fiind unele lucruri stranii, care ne-au atras atenţia din start, dar şi aşteptându-ne la unele provocări, Partidul Republican „Inima Moldovei” a decis să facă propria investigaţie referitor la cele întâmplate, iar primele rezultate confirmă că împotriva formaţiunii noastre se acţionează cu scopul evident de a ne discredita.

Astfel, poliţia a anunţat că a efectuat circa 60 de percheziţii, însă majoritatea dintre acestea nu i-au vizat pe colegii noştri. Peste 50 de percheziţii noi nu ştim la cine s-au făcut. Ulterior, în spaţiul public au apărut imagini cu interceptări ale unor persoane care vorbesc despre bani, despre o bancă din Rusia, despre transferuri etc. Am analizat cu atenţie aceste înregistrări şi declarăm cu toată responsabilitatea că ele nu au nici o tangenţă cu activitatea formaţiunii noastre şi nici cu activiştii noştri. Considerăm că intenţionat s-au făcut percheziţii în aceeaşi zi şi la membrii formaţiunii noastre, şi la alte persoane, cărora li se incriminează folosirea frauduloasă în scopuri politice a banilor proveniţi de peste hotare, dar care nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei”. Aceasta s-a făcut pentru a crea falsa impresie că persoanele ce apar în interceptările menţionate ar avea tangenţă cu formaţiunea noastră” – se spune în declarație.

Partidul Republican „Inima Moldovei” a comunicat că va continua propria investigaţie, deoarece are „tot mai multe indicii că astăzi în premieră guvernarea galbenă a testat o schemă, prin care încearcă să asocieze o formaţiune politică cu persoane care nu au tangenţă cu activitatea acesteia, cu scopul de a o discredita”. „E un precedent periculos, care credem că poate fi folosit şi în raport cu alte formaţiuni”, a precizat formațiunea.

Totodată, partidul cere Poliţiei să declare deschis că persoanele ce apar în interceptările ce vizează pretinse finanţări ilegale prin intermediul unei bănci din Rusia nu au nici o tangenţă cu Partidul Republican „Inima Moldovei”.

„Chemăm presa să nu se lase indusă în eroare de această confuzie, care credem că e promovată cu reavoinţă, şi să facă trimitere inclusiv la declaraţia noastră, în scopul informării obiective a cetăţenilor.

Facem şi pe această cale apel către cetăţeni să nu se lase induşi în eroare de campanii media care intenţionat induc în eroare opinia publică”, a mai declarat „Inima Moldovei”.

Articolul precedentAdresele secțiilor de votare ce vor fi deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană
Articolul următor3 evenimente importante dedicate Republicii Moldova în prima sesiune a Parlamentului European

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate