• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 mai 2021 În Actual, Important

Maia Sandu își consolidează propriul clan în justiție

judecata

Vitali Catană

Lozinca pe care Maia Sandu o trâmbițează independent de subiectul discutat cu cetățenii o constituie lupta cu corupția și cu hoții. Iar cei care cunosc fenomenul știu că lupta cu corupția înseamnă viziune, răspunsuri la factorii care generează corupția și exprimarea concluziilor din punct de vedere instituțional prin legi.

La o scrutare de suprafață însă a comportamentului Maiei Sandu se vede ușor că acțiunile dânsei sunt departe de a corespunde clișeelor cu ajutorul cărora reușește să turmenteze oamenii. Nu se observă nici un element de program și nici persoane în anturaj care ne-ar convinge că Maia Sandu vrea să atingă dezideratul luptei cu corupția.

Vedem însă în proximitatea intimă indivizi care nu urmăresc altceva decât să consolideze în cadrul justiției caracatița prin intermediul căreia aceștia își promovează interesele. Și culmea e că la mijloc sunt interese ce pot fi realizate doar prin fapte de corupție. Pe de o parte, camarila Maiei Sandu ține cu orice preț să se căpătuiască, iar presa a deschis deja lista dezvăluirilor în acest sens, fiind vorba de persoane noi pe lângă cele cunoscute deja, și, pe de altă parte, aceeași camarilă dorește să-și protejeze afacerile și faptele incriminabile cu ajutorul oamenilor plasați în sistemul judecătoresc.

De aceea aflăm, de exemplu, că, dacă consilierul Maiei Sandu și candidatul în deputați pe lista partidului Maiei Sandu PAS are în proprietate offshore-uri, este neapărat necesar să aibă și o rudă în rândul judecătorilor, mai exact chiar un văr drept cu tot cu părinți și neamuri. Văr drept în privința căruia Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a sesizat Procuratura în vederea inițierii unei cauze penale pentru fapte cu caracter penal. Acest judecător, văr drept al consilierului Maiei Sandu cu offshore-uri în proprietate, este acuzat că are în proprietate bunuri în valoare de aproximativ trei milioane de lei pe care nu poate să le justifice.

Numai având neamuri între judecători poți să-ți permiți să ai offshore-uri, să ai șapte locuințe și alte șapte imobile, unele din ele de lux, așa cum este cazul unuia din liderii de vârf ai PAS-ului, să încalci legea obținând venituri necuvenite și interzise prin lege, să comiți falsuri și multe alte păcate și să nu răspunzi în fața legii.

Apropo, în context, ar fi de studiat dacă nu cumva offshore-urile consilierului Maiei Sandu au vreo legătură cu bunurile pe care membrii clanului nu sunt capabili să le justifice, dacă nu cumva ”biznesul de succes” al consilierului este un paravan pentru sifonarea prin acele offshore-uri a banilor obținuți pe căi ilicite, căci prea netransparente sunt afacerile acestui consilier al Maiei Sandu și prea mari sunt proprietățile ce nu au acoperire legală.

Este grav că asupra acestor nelegiuiri în calitate de girant suprem stă Președintele Maia Sandu, căci ea nu doar că închide ochii la asemenea lucruri, dar le și încurajează apărându-și trepădușii în fața presei sau organizând întâlniri în afara cadrului legal cu judecătorii apropiați.

Așadar, în timp ce îmbrobodește lumea cu discursuri privind lupta cu corupția, Maia Sandu s-a înconjurat cu personaje despre care presa descoperă că au comis ilegalități pentru a se îmbogăți, iar efortul Președinției în prezent este concentrat nu spre ceea ce definim ca fiind reforma justiției, ci spre înrădăcinarea clanului în fruntea căruia Maia Sandu s-a cocoțat.

Articolul precedentMAEIE propune deschiderea unui număr mai mare de secții de votare peste hotare
Articolul următorConstatări îngrijorătoare ale Misiunii de observare Promo-LEX în cel de-al doilea raport de monitorizare a alegerilor Parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Postari relevante:

  • semnul-exclamarii.jpg-ok
    116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027
  • receann
    Dorin Recean: Am mers în Consiliul de administrație de la „MoldATSA” cu o responsabilitate bine definită - restructurarea întreprinderii

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.217)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (465)
  • Geopolitică (771)
  • Important (9.943)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.873)
  • Social (1.380)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • 116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027 1 iulie 2026
  • Dorin Recean: Am mers în Consiliul de administrație de la „MoldATSA” cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii 1 iulie 2026
  • Premierul caută profesioniști în Corpul de Control: „Nu e concurs…” 1 iulie 2026
  • (INTERVIU) Mircea Baciu: Comerţul electronic transfrontalier ar putea deveni unul dintre cei mai importanţi factori de creştere economică a Republicii Moldova în următorii ani 1 iulie 2026
  • Irina Vlah, după decizia Curții Constituționale: Limitarea activității unui partid în baza unor falsuri fabricate la comandă nu este stat de drept 1 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • 116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027 1 iulie 2026
  • Dorin Recean: Am mers în Consiliul de administrație de la „MoldATSA” cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii 1 iulie 2026
  • Premierul caută profesioniști în Corpul de Control: „Nu e concurs…” 1 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2758)
    • iulie (19)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate