• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
28 mai 2025 În Actual, Important, Politică

Iurie Muntean, la Larga: „Guvernarea actuală a abandonat satele și problemele reale ale oamenilor”

494421693_122136720374747174_4473692708374641798_n

Iurie Muntean, unul dintre liderii Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, parte a Blocului Alternativa, a avut o întrevedere cu locuitorii satului Larga din raionul Briceni.

Printre cele mai grave probleme semnalate de oameni se numără închiderea școlilor și grădinițelor, veniturile insuficiente pentru a acoperi nevoile de bază și lipsa sprijinului real pentru gospodăriile locale. Mulți cetățeni se văd nevoiți să părăsească localitatea din cauza condițiilor tot mai dificile. În același timp, oamenii se întreabă cum mai poate fi schimbată guvernarea, în condițiile în care PAS controlează toate instituțiile statului, și care mai este garanția unor alegeri libere și corecte.

Locuitorii au atras atenția și asupra lipsei piețelor de desfacere pentru produsele autohtone, precum și asupra necesității unei reforme administrativ-teritoriale funcționale, care să le permită accesul rapid la servicii esențiale.

În fața acestor realități, Iurie Muntean a declarat că Blocul Alternativa lucrează la un Program pe Țară – un plan amplu de măsuri concrete care să ofere soluții reale în toate domeniile-cheie ale vieții din Republica Moldova.

Articolul precedentPSRM a lansat oficial Campania Națională dedicată promovării valorilor tradiționale și a familiei
Articolul următorSondaj: În caz de alegeri, în Legislativ ar accede trei forțe politice

Postari relevante:

  • 722963844_1300036205634761_8090759278352041817_n
    Raportul Național Voluntar privind Agenda 2030, prezentat la Guvern
  • 720784802_1017565487324319_7698614047643944329_n
    100 de ani de la aterizarea primului avion la Chișinău. Programul evenimentului

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.915)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.363)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (743)
  • Important (9.641)
  • Internațional (147)
  • Justiție (256)
  • Politică (5.636)
  • Social (1.319)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Raportul Național Voluntar privind Agenda 2030, prezentat la Guvern 12 iunie 2026
  • 100 de ani de la aterizarea primului avion la Chișinău. Programul evenimentului 12 iunie 2026
  • Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a efectuat o vizită la Procuratura Generală 12 iunie 2026
  • Pas decisiv pentru GECT East Gate: Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea privind participarea la grupările europene de cooperare teritorială 12 iunie 2026
  • Expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” a fost inaugurată la Chișinău și Bălți 12 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Raportul Național Voluntar privind Agenda 2030, prezentat la Guvern 12 iunie 2026
  • 100 de ani de la aterizarea primului avion la Chișinău. Programul evenimentului 12 iunie 2026
  • Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a efectuat o vizită la Procuratura Generală 12 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2456)
    • iunie (219)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate