• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 mai 2025 În Actual, Important, Politică

Iurie Muntean: Neutralitatea trebuie să rămână piatra de temelie a politicii externe a Moldovei

496815038_122134331624747174_5642147452511274196_n

În cadrul întâlnirii cu locuitorii orașului Costești, raionul Rîșcani, Iurie Muntean, membru al Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, parte a Blocului Alternativa, a discutat despre problemele stringente cu care se confruntă cetățenii și despre direcțiile strategice propuse de Bloc.

„Potrivit datelor sociologice, 60% dintre cetățeni consideră că neutralitatea este o valoare absolută, iar alți 20–24% o consideră una dintre cele mai importante. Este clar că neutralitatea trebuie să rămână piatra de temelie a politicii externe și de securitate a Republicii Moldova”, a declarat Muntean.

Printre temele abordate s-au numărat și comisioanele aplicate de băncile din țară, care depășesc nivelul celor din restul Europei — un aspect ce subliniază, încă o dată, necesitatea creării unei bănci de stat.

Totodată, Iurie Muntean a subliniat importanța Programului pe Țară al Blocului Alternativa și a îndemnat cetățenii să se implice activ în definirea priorităților, menționând că doar printr-un dialog sincer și participativ pot fi identificate cele mai bune soluții pentru viitorul Republicii Moldova.

Articolul precedentPSRM: Reafirmăm angajamentul nostru ferm față de consolidare a familiilor din Republica Moldova
Articolul următorÎntrebările Partidului Republican „Inima Moldovei” către șeful statului: Ce „zi a familiei” sărbătoriți, dacă sute de mii de moldoveni o trăiesc prin apeluri video și cu lacrimi în ochi — și nu de fericire?

Postari relevante:

  • pfd forța diasporei
    Partidul „Forţa Diasporei” cere Premierului Vasile Tofan să renunţe la promovarea unei agende străine lui, dar care-i este impusă
  • XH2S4229
    Vasile Tofan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale Guvernului

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.195)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (890)
  • Important (11.954)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.543)
  • Social (1.857)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Partidul „Forţa Diasporei” cere Premierului Vasile Tofan să renunţe la promovarea unei agende străine lui, dar care-i este impusă 5 noiembrie 2026
  • Vasile Tofan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale Guvernului 5 noiembrie 2026
  • Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei 5 noiembrie 2026
  • Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar 5 noiembrie 2026
  • Legislația națională privind impozitarea directă a fost aliniată la normele Uniunii Europene 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Partidul „Forţa Diasporei” cere Premierului Vasile Tofan să renunţe la promovarea unei agende străine lui, dar care-i este impusă 5 noiembrie 2026
  • Vasile Tofan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale Guvernului 5 noiembrie 2026
  • Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4771)
    • noiembrie (94)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate