• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 mai 2025 În Important, Politică

Liderul CUB: Muncă, unitate și bunăstare, asta ne dorim pentru toți cetățenii europeni!

igor munteanu1

Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că „9 mai reprezintă o zi cu triplă semnificație. Este ziua Europei, 75 ani de la Declarația Schuman (Robert Schuman, ministru de externe francez, care a pus temeliile colaborării economice între Franța și Germania, printr-o reconciliere istorică și calea cea mai sigură spre pace în Europa, 9 mai, 1950) și încheierea celui de-al 2 Război Mondial, victorie a Coaliției Națiunilor Unite contra fascismului. Abia după semnarea Declarației Schuman s-a deschis drumul spre semnarea Tratatului de la Paris (18 aprilie, 1951) cu privire la constituirea Comunității Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda, predecesorul tratatelor de la Roma, care au pus bazele Comunității Economice Europene (CEE), iar ulterior a Uniunii Europene”.

Potrivit spuselor sale, Partidul CUB Coaliția pentru Unitate și Bunăstare prețuiește pacea, care a făcut posibil efortul tuturor națiunilor de a lucra pentru creștere economică și reconstrucție postbelică și consideră această zi importantă pentru memoria colectivă a muncii și reconcilierii!

„Cu acest prilej, reiterăm atașamentul nostru neabătut pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul de libertate, bunăstare și siguranță al Europei unite, respingând vehement tentativele de militarizare a zilei de 9 mai într-un arsenal ideologic al puterilor imperialiste. Muncă, unitate și bunăstare, asta ne dorim pentru toți cetățenii europeni, printre care-i plasăm și astăzi pe concetățenii noștri din Republica Moldova, pentru ucraineni, care merită pace durabilă și corectă cât mai curând, urmată de reconstrucția cu garanții ferme de securitate și integrare în UE, pentru georgieni, care-și doresc o Georgie puternică și democratică.

Asta anticipăm să se întâmple, sărbătorind alături de prietenii noștri din UE și din afara ei libertatea, bună credință și optimismul umanist de care avem nevoie! Felicitări, prieteni și colegi, camarazi liberali și simpatizanți!”, a subliniat Igor Munteanu.

Articolul precedentAlexandr Stoianoglo, la Cunicea: Dezvoltarea țării începe din teritoriu, cu politici pentru sate, nu cu reforme mimate
Articolul următorVIDEO// Irina Vlah: Noi suntem urmașii învingătorilor și suntem mândri de fapta lor! Nicio minciună, nicio propagandă nu va șterge această memorie

Postari relevante:

  • site.jpg
    Politica fiscală pentru 2027 - propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat
  • 11.6.2026, WorldSkills Europe General Assembly Helsinki 9-12 June 2026, WorldSkills Europe, General Assembly, Helsinki, 9-12 June 2026, WorldSkills Europe General Assembly Helsinki 2026, Skills Finland
    Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe - o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.897)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.363)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (740)
  • Important (9.623)
  • Internațional (147)
  • Justiție (255)
  • Politică (5.621)
  • Social (1.315)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Politica fiscală pentru 2027 – propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat 11 iunie 2026
  • Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe – o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic 11 iunie 2026
  • Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Irlanda de Nord 11 iunie 2026
  • Comisia Unificată de Control s-a întrunit la Bender 11 iunie 2026
  • Delegație din Mongolia, în vizită de studiu la Comisia Electorală Centrală 11 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Politica fiscală pentru 2027 – propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat 11 iunie 2026
  • Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe – o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic 11 iunie 2026
  • Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Irlanda de Nord 11 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2438)
    • iunie (201)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate