• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Liderul MAN: scenariul de la Durlești ar putea fi repetat la Codru

1000089806

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, susține că scenariul aplicat în Durlești ar urma să fie replicat și în orașul Codru.

Potrivit declarațiilor sale, deși la Codru funcția de primar este deținută de un reprezentant al Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea ar intenționa să îl înlocuiască.

,,Astfel de acțiuni ar putea fi realizate „prin presiuni politice, intervenții instituționale și proceduri forțate”, cu scopul de a instala în funcție o persoană loială conducerii partidului”, a declarat Ion Ceban.

Referindu-se la situația din Durlești, Ion Ceban a declarat că ar exista negocieri cu unii consilieri locali pentru convocarea Consiliului și schimbarea conducerii primăriei.

El a menționat că s-ar urmări înlocuirea actualei primărițe cu un alt candidat susținut de PAS.

Liderul MAN a condamnat ceea ce a numit „atacuri asupra administrațiilor publice locale”, calificându-le drept acțiuni ce ar afecta principiile democratice și autonomia locală. Acesta a avertizat că astfel de situații s-ar putea extinde și în alte localități, inclusiv în cazurile în care primarii nu ar corespunde intereselor politice ale conducerii centrale.

În încheiere, Ion Ceban a declarat că formațiunea pe care o conduce va contesta orice tentativă de presiune politică asupra autorităților publice locale și a făcut apel la instituțiile europene și internaționale să monitorizeze cu atenție evoluțiile din Republica Moldova.

Articolul precedentInformații actualizate privind situația de securitate din Orientul Mijlociu
Articolul următorActivitatea legislativă în luna februarie: Parlamentul a adoptat 23 de acte normative

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate