• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu, de Ziua Armatei Naționale: Pacea trebuie protejată zi de zi, printr-o armată capabilă și modernă

0C4A7528 (1)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la ceremonia dedicată împlinirii a 34 de ani de la crearea Armatei Naționale. Șefa statului le-a mulțumit militarilor pentru devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă în apărarea păcii și menținerea siguranței cetățenilor, a exprimat recunoștință familiilor acestora și a adus un omagiu celor care și-au dat viața pentru țară. 

Președinta Maia Sandu a menționat că lecția dură a războiului din vecinătatea noastră este că pacea nu se păstrează de la sine, ci trebuie protejată zi de zi, inclusiv printr-o armată capabilă și modernă. „Pentru ca liniștea să dăinuie, orice agresor trebuie să știe că Republica Moldova nu este neputincioasă în fața amenințărilor”, a subliniat șefa statului.

Președinta a menționat că în ultimii ani, inclusiv cu ajutorul partenerilor Republicii Moldova, au fost făcute mai multe investiții în echipamente și dotări moderne pentru Armata Națională. Șefa statului a evidențiat necesitatea consolidării apărării antiaeriene, a rezilienței cibernetice și energetice, precum și protecția infrastructurii critice.

Președinta s-a referit și la îmbunătățirea condițiilor în care își desfășoară activitatea militarii. „La fel de important este faptul că am investit în oameni – în voi, cei care purtați uniforma militară, ofițeri, soldați – cei care sunteți scutul Republicii Moldova. Extinderea beneficiilor sociale, îmbunătățirea condițiilor de serviciu și de trai și creșterea veniturilor celor din Armată transmit un mesaj limpede: țara are grijă de cei care au grijă de țară”, a mai declarat șefa statului.

„Vreau să știți și că avem încredere deplină în voi. Pentru că știm că sunteți alături de cetățenii Republicii Moldova în situații de criză. În fața calamităților naturale, a intemperiilor sau a altor încercări, voi, militarii ați fost mereu la datorie când instituțiile civile nu mai făceau față”, a punctat șefa statului.

În cadrul ceremoniei, Președinta Maia Sandu a conferit nouă distincții de stat unor militari și angajați civili din cadrul Ministerului Apărării „în semn de apreciere a profesionalismului manifestat la îndeplinirea datoriei de serviciu, pentru merite deosebite în menținerea unui grad înalt de pregătire de luptă a unităților și subunităților militare, precum și pentru contribuție la consolidarea și dezvoltarea sistemului național de apărare”.

Decretul de conferire a distincțiilor poate fi găsit aici: https://shorturl.at/u8Tec

Discursul integral de la eveniment poate fi urmărit aici. https://shorturl.at/Psqom

Articolul precedentComisare Europeană pentru Extindere vine la Chișinău
Articolul următorRepublica Moldova a semnat Convenția privind Biroul Conferinței Europene a Aviației Civile

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate