• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

MAN a protestat în fața Parlamentului împotriva reformei „Restart în educație”: „Școala trebuie să rămână în slujba comunităților, nu a controlului politic”

photo_2026-07-02_11-15-31

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN), alături de viceprimari ai municipiului Chișinău, specialiști din domeniul educației, directori de instituții de învățământ, părinți și consilieri municipali, au protestat în fața Parlamentului împotriva proiectului de reformă „Restart în educație”, promovat de Ministerul Educației și Cercetării.

Participanții au susținut că proiectul urmărește centralizarea administrării instituțiilor de învățământ, diminuarea autonomiei autorităților publice locale și afectarea unor programe educaționale dezvoltate în ultimii ani la nivel local.

Deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că reforma nu răspunde problemelor reale din sistemul educațional, precum salarizarea cadrelor didactice, condițiile din școli sau investițiile în infrastructură.

„Școala într-o localitate este inima acelei localități. Atunci când este închisă o școală, moare această localitate.”

Viceprimara municipiului Chișinău, Olesea Pșenițchi, a avertizat că proiectul are și consecințe financiare importante pentru autoritățile locale, estimând că municipiul Chișinău riscă să piardă aproximativ două miliarde de lei în următorii patru ani prin diminuarea cotei din impozitul pe venit al persoanelor fizice.

Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a subliniat că Ministerul Educației trebuie să elaboreze politici publice, iar administrarea școlilor trebuie să rămână în responsabilitatea autorităților publice locale, care cunosc cel mai bine necesitățile comunităților.

Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra, Veronica Ceban, a atras atenția asupra riscurilor pe care reforma le poate genera pentru autonomia instituțiilor de învățământ și pentru continuitatea unor servicii importante destinate elevilor.

„Educația are nevoie de reforme care inspiră încredere și claritate, nu incertitudine.”

În numele părinților, Irina Trifan a criticat lipsa consultărilor publice și a întrebat care sunt beneficiile concrete ale reformei pentru elevii din municipiul Chișinău, în condițiile în care rezultatele acestora la examenele naționale sunt printre cele mai bune din țară.

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, a declarat că proiectul urmărește extinderea controlului administrativ asupra școlilor prin intermediul noilor agenții teritoriale și a cerut ca reforma să fie elaborată împreună cu profesorii, managerii instituțiilor de învățământ, părinții și autoritățile publice locale.

În cadrul acțiunii a luat cuvântul și consilierul în cabinetul primarului municipiului Chișinău, Ion Bulgac, care a criticat prioritățile guvernării, acuzând autoritățile că neglijează patrimoniul cultural, în timp ce promovează reforme de centralizare.

„Preocuparea voastră este să faceți liste negre cu artiști, în timp ce Filarmonica, Circul și alte instituții culturale importante sunt lăsate în paragină.”

Participanții la protest au cerut retragerea proiectului „Restart în educație” în forma actuală și organizarea unor consultări reale cu profesorii, directorii de instituții, părinții, experții din domeniu și autoritățile publice locale, astfel încât orice reformă să fie construită în interesul elevilor și al sistemului educațional.

Articolul precedentSocialiștii au adus un omagiu lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la 522 de ani de la trecerea sa în eternitate
Articolul următorCompania de securitate Justar SRL prestează servicii de detectiv. Vezi ce presupun acestea!

Postari relevante:

  • 2026_07_01 - Lansare_stagii_prev 32
    85 de tineri vor face stagii plătite în autoritățile publice, în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului Guvernului
  • 0B1A1878
    Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.242)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (772)
  • Important (9.968)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.892)
  • Social (1.386)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • 85 de tineri vor face stagii plătite în autoritățile publice, în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului Guvernului 2 iulie 2026
  • Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană 2 iulie 2026
  • Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de PA și CNA  într-un dosar de corupție 2 iulie 2026
  • PLDM – apel către instituțiile europene: Cerem audit independent și cuprinzător al cheltuielilor din cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene în R. Moldo 2 iulie 2026
  • Viceprim-ministrul Vladimir Bolea se află la București 2 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • 85 de tineri vor face stagii plătite în autoritățile publice, în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului Guvernului 2 iulie 2026
  • Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană 2 iulie 2026
  • Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de PA și CNA  într-un dosar de corupție 2 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2783)
    • iulie (44)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate