• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
11 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

MAN propune un mecanism de sprijin pentru repatrierea moldovenilor decedați în străinătate

721430437_1013531138279702_7773367464047150650_n

Deputații Partidului Mișcarea Alternativa Națională au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă privind repatrierea cetățenilor Republicii Moldova decedați în afara țării. Proiectul a fost elaborat în consultare cu reprezentanți ai comunităților din diasporă și propune instituirea, pentru prima dată în Moldova, a unui mecanism legal clar de sprijin administrativ și financiar pentru familiile aflate în astfel de situații tragice.

Inițiativa a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă de deputații MAN Gaik Vartanean și Olga Ursu împreună cu Igor Cereteu, membru MAN, reprezentant al diasporei.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 2020–2025 au fost eliberate aproximativ 1.600 de pașapoarte mortuare pentru cetățeni moldoveni decedați în străinătate.

„În spatele acestor cifre se află familii care, pe lângă durerea pierderii unei persoane dragi, au fost nevoite să găsească, în doar câteva zile, resurse financiare considerabile pentru repatriere. Costurile pot varia între 2.000 și 8.000 de euro, iar pentru multe familii această povară este imposibil de suportat. În prezent, procedurile sunt fragmentate, practica misiunilor diplomatice este neuniformă, iar în cazurile sociale repatrierea devine, de facto, imposibilă”, a menționat deputatul MAN, Gaik Vartanean.

Proiectul de lege prevede acordarea sprijinului administrativ garantat. Decesul unui cetățean va putea fi notificat misiunii diplomatice, liniei de urgență a Ministerului Afacerilor Externe sau oricărei autorități publice. În termen de trei zile lucrătoare, misiunea diplomatică va informa familia, va explica procedurile aplicabile în statul de reședință și va sprijini familia în relația cu autoritățile locale, inclusiv pentru obținerea certificatului de deces și a documentelor necesare transportului.

Totodată, potrivit deputaților MAN, alegerea prestatorului de servicii funerare aparține exclusiv familiei, fiind exclusă orice formă de intermediere impusă.

Inițiativa mai prevede și acordarea sprijinului financiar din partea statului în următoarele situații: accidente grave, decese survenite în urma unor infracțiuni de omor sau de violență, situații excepționale și calamități naturale, cazuri sociale în care familia nu dispune de resursele necesare, precum și decesul salariaților aflați în delegare în străinătate, inclusiv al personalului diplomatic și consular. Sprijinul financiar va putea fi acordat integral sau parțial, fie prin plată directă către prestatorii autorizați, fie prin rambursarea cheltuielilor documentate.

„De asemenea, proiectul propune digitalizarea procesului de solicitare a ajutorului prin platforma electronică „Repatriere.gov.md”, care urmează a fi creată. Cererea va putea fi depusă online, la misiunea diplomatică sau direct la Ministerul Afacerilor Externe, iar examinarea acesteia se va face în termen de zece zile lucrătoare. O altă prevedere este crearea Fondului de sprijin pentru repatriere, constituit din alocații bugetare anuale și donații”, a precizat Olga Ursu.

Potrivit deputaților MAN, mecanismul propus este inspirat din practici aplicate deja în multe state UE.

”Sper ca acest proiect, care vizează familii aflate în situații extrem de dureroase, să fie dus la bun sfârșit și susținut de toate forțele politice, pentru că necazul nu are culoare politică. Îndemn toți deputații, inclusiv pe cei din diasporă, să participe la dezbateri, negocieri și la îmbunătățirea documentului, astfel încât această inițiativă să devină un proiect al tuturor și, în final, o lege care să ofere sprijin real cetățenilor”, a precizat Igor Cereteu, membru MAN, moldovean stabilit în Spania.

Totodată, deputații au precizat că proiectul este doar o primă etapă, urmând să fie prezentată o nouă inițiativă privind transformarea Biroului Relații cu Diaspora în Departamentul Moldovenilor de Pretutindeni, instituție cu buget propriu, programe dedicate diasporei și o funcție de viceprim-ministru responsabil de acest domeniu.

Articolul precedentIgor Dodon: Trebuie să fim alături de cei care au ajuns în dificultate
Articolul următorRepublica Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare regională cu parteneri din UE prin grupări europene de cooperare teritorială

Postari relevante:

  • 720449233_1037030355511862_889188550656245631_n
    Expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” va avea loc la Chișinău și Bălți în perioada 12 iunie - 6 iulie 2026
  • prn
    PRN: votarea lui Eugen Tomac în funcția de prim-ministru al României - un semnal de asumare a viitorului comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.892)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (739)
  • Important (9.618)
  • Internațional (147)
  • Justiție (255)
  • Politică (5.619)
  • Social (1.313)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” va avea loc la Chișinău și Bălți în perioada 12 iunie – 6 iulie 2026 11 iunie 2026
  • PRN: votarea lui Eugen Tomac în funcția de prim-ministru al României – un semnal de asumare a viitorului comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului 11 iunie 2026
  • Republica Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare regională cu parteneri din UE prin grupări europene de cooperare teritorială 11 iunie 2026
  • MAN propune un mecanism de sprijin pentru repatrierea moldovenilor decedați în străinătate 11 iunie 2026
  • Igor Dodon: Trebuie să fim alături de cei care au ajuns în dificultate 11 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” va avea loc la Chișinău și Bălți în perioada 12 iunie – 6 iulie 2026 11 iunie 2026
  • PRN: votarea lui Eugen Tomac în funcția de prim-ministru al României – un semnal de asumare a viitorului comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului 11 iunie 2026
  • Republica Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare regională cu parteneri din UE prin grupări europene de cooperare teritorială 11 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2433)
    • iunie (196)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate