• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 septembrie 2026 În Actual, Important, Politică

Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Canada

popsoi

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua, în perioada 27–28 septembrie, o vizită de lucru în Canada.

La Toronto, șeful diplomației moldovenești va avea o întrevedere cu ministra afacerilor externe a Canadei, Anita Anand. Discuțiile vor viza prioritățile relațiilor moldo-canadiene și dezvoltarea cooperării în domenii de interes comun, cu accent pe parteneriatele economice și investiționale.

De asemenea, viceprim-ministrul Mihai Popșoi va susține un discurs în cadrul celei de-a doua Conferințe ministeriale dedicată întoarcerii copiilor ucraineni, a civililor reținuți și a prizonierilor de război, cu genericul „Căi spre pace”. Evenimentul este găzduit de Canada și organizat în comun cu Ucraina și Norvegia.

Agenda vizitei include și o întâlnire cu membrii comunității moldovenești stabiliți în Canada.

Articolul precedentMaia Sandu s-a întâlnit cu copiii care au participat la concursul de lectură lansat de Președinție

Postari relevante:

  • 825329615_2534432893720864_737475625304708383_n
    Maia Sandu s-a întâlnit cu copiii care au participat la concursul de lectură lansat de Președinție
  • XH2S1200
    Vasile Tofan, la ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.554)
  • Bloguri (403)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (841)
  • Important (11.297)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.974)
  • Social (1.715)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Canada 27 septembrie 2026
  • Maia Sandu s-a întâlnit cu copiii care au participat la concursul de lectură lansat de Președinție 27 septembrie 2026
  • Vasile Tofan, la ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață” 27 septembrie 2026
  • PSRM va participa la protestul împotriva majorării nejustificate a tarifelor 27 septembrie 2026
  • Ion Ceban: Luni, ora 10:00, chem cetățenii și voi veni și eu la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid 26 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Canada 27 septembrie 2026
  • Maia Sandu s-a întâlnit cu copiii care au participat la concursul de lectură lansat de Președinție 27 septembrie 2026
  • Vasile Tofan, la ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață” 27 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4113)
    • septembrie (412)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate