• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 iunie 2019 În Actual, Breaking, Important

Există minim 3 situații care ne fac să ne gândim și să ne întrebăm care a fost argumentul ce a stat la baza deciziei PAS

opinie

Igor Volnițchi

Analistul politic Igor Volnițchi afirmă că „există minim 3 situații care ne fac să ne gândim și să ne întrebăm care a fost argumentul ce a stat la baza deciziei Consiliului Politic al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)”, ce prevede „asumarea unui Guvern ACUM și votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituțiilor din captivitate, în urma votării unui Speaker propus de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)”, informează TRIBUNA.

„Este o decizie ușor surprinzătoare, dar foarte și foarte interesantă, care ne face acum să ajungem la unele concluzii ce țin mai degrabă de argumentul real care a stat la baza deciziei PAS:

  1. Putem intui că fie e vorba de o încercare de a debloca situația politică și dialogul cu PSRM care, în ultima vreme, nu avea loc.
  2. Fie – putem presupune că, e un joc abil al PAS ca să strice anumite aranjamente pe care ei probabil presupun că le-ar putea face PSRM și PDM și ei anticipează o decizie a PSRM de mâine-poimâine, pentru că așa se spunea că PSRM joi sau vineri își va întruni Consiliul și va lua careva decizii.
  3. Și în aceeași măsură, putem presupune că, PAS încearcă să facă o ușoară presiune asupra partenerului său politic, Platforma DA, intuind poate că e mai ezitant în raport cu un vot comun cu PSRM.

Deci, avem minim 3 situații care ne fac să ne gândim și să ne întrebăm care a fost argumentul ce a stat la baza deciziei PAS. Dar, repet, e o decizie foarte interesantă”, a declarat Volnițchi, în cadrul știrilor de la TV8.

Totodată, expertul a spus că, în prezent, „orice se poate de admis”, dar și că socialiștii ar putea insista să obțină maximum și să nu cedeze, pentru că „niciodată socialiștii și Igor Dodon nu au fost într-o poziție mai bună”. „Eu cred că ei înțeleg acest lucru și vor încerca să speculeze și să obțină maximum din acest fapt” , a adăugat el.

Articolul precedentO alianță PAS-PSRM nu e nici măcar monstruoasă, căci o alianță „monstruoasă” poate fi funcțională…
Articolul următorPrincipalele partide moldovenești expun în mod conștient țara la convulsii politice interne

Postari relevante:

  • IMG_4953.JPG
    Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp
  • 12
    Premierul Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso – dialog despre investițiile strategice și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.143)
  • Bloguri (383)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (465)
  • Geopolitică (771)
  • Important (9.869)
  • Internațional (147)
  • Justiție (265)
  • Politică (5.817)
  • Social (1.360)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp 27 iunie 2026
  • Premierul Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso – dialog despre investițiile strategice și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova 26 iunie 2026
  • Deputații MAN cer retragerea reformei fiscale și reluarea consultărilor publice 26 iunie 2026
  • Republica Moldova se va integra în sistemul european de coordonare a securității sociale 26 iunie 2026
  • Opoziția parlamentară cere organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale 26 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp 27 iunie 2026
  • Premierul Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso – dialog despre investițiile strategice și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova 26 iunie 2026
  • Deputații MAN cer retragerea reformei fiscale și reluarea consultărilor publice 26 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2684)
    • iunie (447)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate