• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 noiembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Parlamentul Republicii Moldova: mobilizarea instituțiilor, societății civile și a cetățenilor – premisă esențială pentru accelerarea integrării Europene

25.11-Pal-Rep-24-scaled

Parlamentul Republicii Moldova, prin Comisia pentru Integrare Europeană, în cooperare cu Biroul pentru Integrare Europeană, și cu suportul financiar al Guvernului Germaniei prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ, a organizat conferința „Parlamentul Republicii Moldova – Angajament deplin pentru Integrarea Europeană”. Este un eveniment instituțional dedicat accelerării procesului de aderare și fortificării rolului Parlamentului în coordonarea efortului național de integrare europeană.

Reuniunea are loc în contextul prezentării Raportului de Extindere al Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025, care confirmă progresele substanțiale ale Republicii Moldova și subliniază necesitatea intensificării alinierii legislative, a cooperării interinstituționale și a consolidării capacităților administrative.

La eveniment au participat deputați ai Parlamentului, reprezentanți ai Guvernului, ai Delegației Uniunii Europene, ai Biroului Parlamentului European la Chișinău, ai Ambasadei Germaniei și GIZ, ai autorităților publice locale, mediului academic, organizațiilor societății civile și mass-mediei.

În debutul evenimentului, Marcel Spatari, președintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană, a declarat: „Vocea societății ne arată astăzi, mai clar ca oricând, că integrarea europeană este un proiect comun – al instituțiilor statului, al comunității, al partenerilor noștri internaționali, care au un rol important în acest proces. Republica Moldova se află într-o cursă contracronometru, în fața unei iminențe istorice. Avem de ales între a fortifica rapid toate instituțiile statului și a menține ritmul accelerat al reformelor sau a risca să pierdem cea mai mare șansă europeană din istoria modernă a țării. Integrarea europeană este responsabilitatea noastră comună, a întregii societăți, și trebuie asumată cu maturitate, curaj, disciplină și determinare.”

Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, a declarat: „Suntem astăzi aici deoarece cetățenii Republicii Moldova au reconfirmat în mod repetat susținerea fermă pentru parcursul european. Cu respect și recunoștință față de alegerea cetățenilor, în numele Parlamentului Republicii Moldova, vă asigur că fiecare decizie pe care o vom lua în această legislatură va apropia țara de integrarea europeană.”

În calitatea sa de viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov a reiterat: „Ne aflăm într-un moment de importanță istorică. Deciziile pe care le luăm astăzi, modul în care cooperăm și calitatea reformelor adoptate vor determina nu doar viteza integrării, ci și direcția de dezvoltare a Republicii Moldova pentru generațiile următoare.”

La finele sesiunii de deschidere Hubert Knirsch, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Moldova, a subliniat: „Parlamentul Republicii Moldova va juca un rol crucial în procesul de aderare la UE, deoarece va trebui să evalueze cu atenție impactul noii legislații – inclusiv volumul de muncă pe care îl creează atât pentru administrația publică, cât și pentru sectorul privat”

Sesiunile evenimentului au oferit o analiză aprofundată a etapelor esențiale ale procesului de aderare. Discuțiile s-au concentrat pe rolul strategic al Comisiei pentru Integrare Europeană în coordonarea eficientă a reformelor și pregătirea tehnică pentru viitoarele negocieri. Prin intermediul schimbului de experiență cu state care au parcurs deja acest drum complex, s-a evidențiat clar că succesul negocierilor depinde de patru piloni fundamentali: cooperare intensă, expertiză solidă, transparență totală și comunicare eficientă cu cetățenii.

Ultima sesiune a zilei a subliniat importanța vitală a Parteneriatului Strategic cu Parlamentul European (PE). Discuțiile au vizat mecanismele de sprijin ale PE pentru statele candidate, rolul esențial al cooperării interparlamentare și funcția Biroului PE de la Chișinău ca hub de colaborare. S-a concluzionat ferm că Parlamentul European este un partener strategic al Republicii Moldova în drumul său ireversibil către Uniunea Europeană.

Prin organizarea evenimentului, Parlamentul Republicii Moldova reafirmă angajamentul deplin pentru integrarea europeană și subliniază necesitatea consolidării tuturor instituțiilor, atât la nivel central, cât și local, precum și colaborarea strânsă cu organizațiile obștești, mediul academic, mediul de afaceri și partenerii internaționali.

Moldova se află într-un moment decisiv. Accelerarea alinierii legislative, transparența procesului decizional, profesionalizarea administrației publice și mobilizarea societății sunt elemente esențiale pentru avansarea rapidă și sigură către Uniunea Europeană.

Articolul precedentGuvernul a aprobat mai multe demisii
Articolul următorAmendă uriașă pentru o companie de asigurări! BNM sancționează cu peste 2 milioane de lei societatea ”INTACT Asigurări Generale”

Postari relevante:

  • IMG_3777
    Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale
  • 866479859_122132885493393790_8114402193938883929_n (1)
    Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.020)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (875)
  • Important (11.778)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.387)
  • Social (1.820)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale 27 octombrie 2026
  • Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova 27 octombrie 2026
  • PSRM solicită măsuri urgente pentru combaterea violenței în școli și în rândul tinerilor 27 octombrie 2026
  • Ministra Victoria Belous, întrevedere cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Kazuyuki Takeuchi 27 octombrie 2026
  • Progresele pe agenda europeană, discutate de Cristina Gherasimov și Andreja Metelko-Zgombić 27 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vameșii se pregătesc pentru aplicarea, din 1 noiembrie, a noilor proceduri vamale pentru trimiterile poștale internaționale 27 octombrie 2026
  • Premierul Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova 27 octombrie 2026
  • PSRM solicită măsuri urgente pentru combaterea violenței în școli și în rândul tinerilor 27 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4594)
    • octombrie (408)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate