• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 februarie 2025 În Actual, Important

PAS a înregistrat proiectul: PA și PCCOCS vor fi lichidate și va apărea Procuratura pentru Combaterea Corupției și Crimei Organizate

pas

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat, în Parlament, un proiect de lege privind crearea unei procuraturi specializate: Procuratura pentru Combaterea Corupției și Crimei Organizate (PCCO).

„Acest proiect de lege instituie o lege cadru pentru o procuratură specializată în combaterea corupției și crimei organizate. Scopul acestui proiect de lege este fortificarea structurii și arhitecturii instituțiilor statului menite să combată corupția – corupția politică, corupția la nivel înalt, precum și crima organizată – într-un mod mai eficient”, a declarat deputatul Igor Chiriac în cadrul unei conferințe de presă.

El a precizat că, după ce legea va intra în vigoare, cele două procuraturi specializate – Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi lichidate.

În perioada de creare a noii structuri, procurorul general, cu acceptul Consiliului Superior al Procurorului, va desemna un procuror-șef interimar în fruntea instituției. Ulterior, va fi desfășurat un concurs pentru desemnarea șefului instituției și a procurorilor din cadrul acesteia.

Articolul precedentMaia Sandu a vorbit la telefon cu Președintele interimar al României
Articolul următorPSRM: PAS distruge sistemul educațional și transformă școlile în centre de formare a cadrelor de partid

Postari relevante:

  • img (43)
    Vasile Tofan a încheiat discuțiile cu cei 16 miniștri interimari: „Îmi doresc un Guvern disciplinat în folosirea banilor publici”
  • 017
    Vlad Batrîncea: PSRM pledează pentru democratizarea sistemului electoral și condiții egale pentru toți participanții la alegeri

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.432)
  • Bloguri (388)
  • Breaking (1.367)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (790)
  • Important (10.161)
  • Internațional (147)
  • Justiție (272)
  • Politică (6.051)
  • Social (1.420)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Vasile Tofan a încheiat discuțiile cu cei 16 miniștri interimari: „Îmi doresc un Guvern disciplinat în folosirea banilor publici” 14 iulie 2026
  • Vlad Batrîncea: PSRM pledează pentru democratizarea sistemului electoral și condiții egale pentru toți participanții la alegeri 14 iulie 2026
  • Fiodor Gagauz către Vasile Tofan: Anume de dvs. depinde dacă noul bașcan va putea munci cu Cabinetul de miniștri 14 iulie 2026
  • Irina Vlah, la Parlament: Alegeri după regulile PAS: legea trebuie schimbată 14 iulie 2026
  • Premierul interimar Eugeniu Osmochescu, în dialog cu Gert Jan Koopman, Director General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene 14 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan a încheiat discuțiile cu cei 16 miniștri interimari: „Îmi doresc un Guvern disciplinat în folosirea banilor publici” 14 iulie 2026
  • Vlad Batrîncea: PSRM pledează pentru democratizarea sistemului electoral și condiții egale pentru toți participanții la alegeri 14 iulie 2026
  • Fiodor Gagauz către Vasile Tofan: Anume de dvs. depinde dacă noul bașcan va putea munci cu Cabinetul de miniștri 14 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2976)
    • iulie (237)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate