• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 octombrie 2018 În Actual, Breaking, Important

PDM, la un pas de a face greşeala ce-i poate deveni fatală

scandal1 sah

www.coment.md 

Partidul Democrat din Moldova şi-a anunţat intenţia de a organiza un referendum consultativ privind introducerea în Constituţie a obiectivului de integrare europeană, după ce a eşuat tentativa de modificare a Legii Supreme în Parlament. Unii zic că PDM a făcut astfel o mişcare tactică reuşită, dar există şi opinia că acest referendum se poate întoarce împotriva democraţilor. 

Întâi de toate trebuie să încercăm să înţelegem de ce PDM pledează atât de vehement pentru modificarea Constituţiei. O posibilă explicaţie este că PDM a înţeles cu întârziere marea greşeală pe care a făcut-o anunţându-şi trecerea pe platforma pro Moldova. Chiar dacă exponenţii guvernării au declarat că PDM şi în continuare rămâne adeptul integrării europene a RM, pentru opinia publică trecerea pe noua platformă a fost echivalentă cu abandonarea segmentului de electorat pro-european. Astfel, făcând o vizibilă mişcare spre centru-stânga, PDM a lăsat practic în totalitate la dispoziţia PAS şi PDA electoratul pro-european. Iar acesta, potrivit unor estimări, e cam jumătate din numărul de alegători ce participă de regulă la vot. Astfel, fără să vrea, guvernarea a întărit (cel puţin teoretic) şansele opoziţiei pro-europene în următoarele alegeri.

Mai mult ca atât, se pare că guvernarea a înţeles că nici cea de-a doua sa miză nu prea se îndreptăţeşte – preluarea (pe platforma pro Moldova) a unei părţi a electoratului PSRM. Acest electorat este unul destul de stabil şi nu e exclus ca PDM să fi înţeles acest lucru abia după ce a văzut că mesajele sale de pe noua platformă nu beneficiază de un răspuns pe măsură din partea respectivului electorat. Astfel, PDM depune efort ca să repare din greşeala pe care a făcut-o, încercând din nou să devină un partid pro-european (la nivelul percepţiei alegătorilor).

Însă, prin iniţiativa de organizare a unui referendum consultativ, se pare că PDM comite o nouă mare greşeală. Dacă acest referendum va avea loc în ziua alegerilor, el va influenţa decisiv scrutinul, deoarece acesta va fi unul dominat sută la sută de factorul geopolitic. Alegătorii din Moldova vor merge la urne pentru a face o alegere geopolitică – Vest sau Est. Astfel, vom obţine o nouă polarizare, la un pol fiind opoziţia pro-europeană, care e mult mai credibilă decât PDM în ochii electoratului pro-european, iar la celălalt – socialiştii. Electoratul ambelor tabere se va mobiliza la maxim, iar în prim plan va ieşi aşa-numitul principiu al votului util. Cel mau probabil, PD nu se va regăsi în noua polarizare politică, iar şansele sale se vor reduce dramatic.

Mai mult ca atât, dacă până acum se putea de presupus că o parte din electoratul pro-european ar putea da dovadă de absenteism, pentru că nu se regăseşte în ofertele partidelor pro-europene actuale, acum referendumul va mobiliza acest electorat. Iar odată ieşit la vot pentru a-şi expune opţiunea în cadrul referendumului, acest electorat deja va vota şi în cadrul alegerilor parlamentare. Chiar dacă alegătorii din această categorie vor merge pe alegerea „răului mai mic”, votul lor, cel mai probabil, va fi unul pentru opoziţia pro-europeană, deci un vot ce nu va conveni PDM.

Cu titlu de concluzie, se poate de spus că, după ce a făcut o mare greşeală cu trecerea pe platforma pro Moldova, PDM este la un pas de a face o nouă greşeală. Şi aceasta se poate dovedi fatală actualei guvernări.

Articolul precedentSă fie paradis
Articolul următorDe ce PDM are nevoie de o acţiune publică de amploare

Postari relevante:

  • img-13
    Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice...
  • 562360118_1108034061506733_780721103015902992_n
    A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.434)
  • Bloguri (315)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (406)
  • Geopolitică (338)
  • Important (6.137)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.976)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice… 15 octombrie 2025
  • A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE 15 octombrie 2025
  • Vlad Filat: La PAS a existat mereu o lipsă de cadre, lucru pe care chiar ei îl recunosc 15 octombrie 2025
  • MAI prezintă stadiul implementării Punctului Unic de Contact (SPOC) 15 octombrie 2025
  • Maia Sandu a rămas fără consilier pentru relațiile cu diaspora 15 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice… 15 octombrie 2025
  • A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE 15 octombrie 2025
  • Vlad Filat: La PAS a existat mereu o lipsă de cadre, lucru pe care chiar ei îl recunosc 15 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3042)
    • octombrie (170)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate