• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 martie 2026 În Actual, Important, Politică

PLDM califică drept profund greșit refuzul guvernării PAS de a anula starea de urgență: „R. Moldova nu poate funcționa într-o logică a „drobului de sare””

pldm (1)

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) califică drept profund greșit refuzul guvernării PAS de a anula starea de urgență instituită pentru o perioadă de 60 de zile, în pofida faptului că circumstanțele care au stat la baza instituirii acesteia s-au schimbat semnificativ.

Potrivit formațiunii, deteriorarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, invocată drept principal argument pentru instituirea stării de urgență, a fost remediată, iar infrastructura a fost reparată integral la data de 28 martie. În aceste condiții, menținerea unui regim excepțional ridică serioase semne de întrebare privind necesitatea și proporționalitatea măsurii.

PLDM consideră neadecvat și insuficient argumentat raționamentul autorităților privind posibile noi bombardamente sau atacuri asupra infrastructurii energetice. Republica Moldova nu poate funcționa într-o logică a „drobului de sare”, în care eventuale scenarii negative, nedemonstrate ca fiind iminente, justifică restrângerea drepturilor fundamentale și derogarea de la mecanismele democratice.

„Agresiunea rusă în Ucraina durează al patrulea an, fără o perspectivă clară de încheiere. În acest context, utilizarea permanentă sau repetată a stării de urgență pe baza unei incertitudini generale transformă un instrument excepțional într-un mecanism de guvernare curentă, ceea ce este incompatibil cu principiile statului de drept.

Atenționăm că situații similare de securitate au fost înregistrate și în alte state din regiune, precum România sau Polonia, pe teritoriul cărora au căzut, în repetate rânduri, drone militare. Cu toate acestea, niciunul dintre aceste state nu a recurs la instituirea unei stări excepționale de amploarea și durata celei impuse în Republica Moldova” – se spune în declarația partidului.

PLDM subliniază că menținerea nejustificată a stării de urgență are consecințe grave asupra funcționării statului și societății. Aceasta afectează drepturile și libertățile cetățenilor, limitează transparența decizională, reduce controlul parlamentar și creează presiuni suplimentare asupra mediului de afaceri. Economia este afectată prin incertitudine, intervenții administrative excesive și distorsionarea mecanismelor de piață. Menținerea acestui regim excepțional riscă să inducă o stare de normalitate anormală, în care restricțiile devin regula, iar procedurile democratice – excepție.

PLDM insistă că orice restrângere a drepturilor fundamentale trebuie să fie strict necesară, proporțională și limitată în timp, în conformitate cu prevederile constituționale și standardele europene. În lipsa unor dovezi clare privind existența unui pericol iminent și a imposibilității gestionării situației prin mecanisme ordinare, menținerea stării de urgență este neargumentată și nejustificată.

În acest context, PLDM solicită anularea imediată a stării de urgență, revenirea la funcționarea normală a instituțiilor statului și adoptarea unor măsuri transparente și proporționale pentru gestionarea riscurilor din sectorul energetic.

Articolul precedentCeban solicită Guvernului să prezinte public suma încasărilor la buget pe seama majorării prețurilor la motorină și benzină
Articolul următorIrina Vlah solicită conducerii țării să ia măsuri: „Există opinia că autorităţile văd în creşterea prețurilor la carburanţi nu o problemă, ci o oportunitate, or, cresc veniturile la bugetul de stat”

Postari relevante:

  • site.jpg
    Politica fiscală pentru 2027 - propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat
  • 11.6.2026, WorldSkills Europe General Assembly Helsinki 9-12 June 2026, WorldSkills Europe, General Assembly, Helsinki, 9-12 June 2026, WorldSkills Europe General Assembly Helsinki 2026, Skills Finland
    Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe - o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.897)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.363)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (740)
  • Important (9.623)
  • Internațional (147)
  • Justiție (255)
  • Politică (5.621)
  • Social (1.315)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Politica fiscală pentru 2027 – propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat 11 iunie 2026
  • Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe – o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic 11 iunie 2026
  • Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Irlanda de Nord 11 iunie 2026
  • Comisia Unificată de Control s-a întrunit la Bender 11 iunie 2026
  • Delegație din Mongolia, în vizită de studiu la Comisia Electorală Centrală 11 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Politica fiscală pentru 2027 – propusă spre consultări publice: Sistem fiscal mai simplu, mai competitiv și mai ușor de administrat 11 iunie 2026
  • Republica Moldova a devenit membră a WorldSkills Europe – o rețea de dezvoltare a învățământului profesional-tehnic 11 iunie 2026
  • Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Irlanda de Nord 11 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2438)
    • iunie (201)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate