• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
21 august 2025 În Actual, Important, Politică

Prima reuniune a Comitetului de coordonare al Proiectului „Moldova Europeană – Sprijin pentru integrarea în UE”

20250820-_ES23743

Comitetul de coordonare al Proiectului de asistență tehnică „Moldova Europeană – Sprijin pentru integrarea în UE” s-a reunit în prima ședință. Reuniunea a fost co-prezidată de reprezentanții Cancelariei de Stat și ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, iar în cadrul acesteia a fost prezentat Raportul perioadei incipiente de implementare.

Proiectul, finanțat integral de Uniunea Europeană, urmărește consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova prin susținerea autorităților publice în procesul de aderare la Uniunea Europeană și în dezvoltarea unor sisteme de guvernanță reziliente.

Printre principalele componente ale proiectului se numără contractarea până la 13 Consilieri de Nivel Înalt ai UE, care vor sprijini pe termen lung implementarea reformelor, furnizarea de expertiză tehnică, precum și lansarea unor programe de stagii pentru studenți și tineri absolvenți în instituții publice naționale.

Membrii Comitetului, vor contribui la orientarea eficientă a resurselor disponibile, vor monitoriza progresul și vor evalua impactul consilierilor și experților europeni, cu accent pe avansarea angajamentelor de integrare.

Articolul precedentUn nou partid în Republica Moldova: Partidul Legii Unității Suveranității și Speranței – PLUSS
Articolul următorMinistra federală pentru afaceri europene și internaționali a Republicii Austria se află la Chișinău

Postari relevante:

  • cec2
    Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorului
  • img - 2026-11-02T145401.934
    În octombrie, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 19 ori, iar 6 drone au explodat la sol

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.130)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (882)
  • Important (11.888)
  • Internațional (147)
  • Justiție (312)
  • Politică (7.486)
  • Social (1.847)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorului 2 noiembrie 2026
  • În octombrie, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 19 ori, iar 6 drone au explodat la sol 2 noiembrie 2026
  • Adrian Gîlcă, noul director interimar al Agenției de Dezvoltare Regională Chișinău 2 noiembrie 2026
  • 5 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de autorizare a sondajelor pentru alegerile din Găgăuzia 2 noiembrie 2026
  • Activitatea legislativă în luna octombrie: Parlamentul a adoptat 29 de acte normative 2 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorului 2 noiembrie 2026
  • În octombrie, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de 19 ori, iar 6 drone au explodat la sol 2 noiembrie 2026
  • Adrian Gîlcă, noul director interimar al Agenției de Dezvoltare Regională Chișinău 2 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4704)
    • noiembrie (27)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate