• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului a fost votat în prima lectură

21691821-1359-48e1-a272-2011c5b48926

 Proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului a fost aprobat în prima lectură. Documentul a fost votat de 52 de deputați.

Printre noutățile propuse se regăsesc prevederi menite să prevină traseismul politic. Astfel, nu va fi permisă modificarea configurației politice rezultate în urma alegerilor parlamentare. Deputații neafiliați, care au părăsit o fracțiune parlamentară, nu vor putea adera la o altă fracțiune. La fel, nu vor putea fi constituite fracțiuni parlamentare ale partidelor politice care nu au acces în Parlament în urma scrutinului electoral, precum și ale celor interzise sau declarate neconstituționale.

Proiectul introduce și „Ora Guvernului”. Astfel, în timpul sesiunilor ordinare, Biroul permanent va stabili o zi dedicată dezbaterilor politice, la care vor participa miniștrii sau prim-ministrul. Aceste dezbateri vor avea loc la solicitarea fracțiunilor parlamentare, cel puțin o dată pe lună. Totodată, se propune introducerea „Zilei opoziției”. Astfel, pentru prima ședință în plen din fiecare a șasea săptămână a sesiunii parlamentare, Biroul permanent va include pe ordinea de zi subiectele propuse de fracțiunile parlamentare din opoziție, de deputații independenți și de cei din opoziție.

Inițiativa legislativă se mai referă și la organizarea dezbaterilor asupra subiectelor incluse pe ordinea de zi. Cadrul de dezbateri va fi stabilit de Biroul permanent, în funcție de complexitatea subiectelor. De asemenea, Biroul permanent va decide, de comun acord cu președinții fracțiunilor parlamentare și ai comisiilor permanente, ora desfășurării votului.

Proiectul reglementează și procedura luărilor de cuvânt în ședințele plenare. Durata acestora nu va depăși 5 minute pentru fracțiuni și 3 minute pentru deputați. În cazul declarațiilor pe marginea subiectelor care nu se regăsesc în ordinea de zi, timpul alocat fracțiunilor va fi de 7 minute, iar deputaților – 5 minute. Proiectul mai propune ca timpul alocat pentru sesiunea de întrebări și răspunsuri în cadrul dezbaterilor să fie de 60 de minute. Timpul alocat va putea fi extins cu votul majorității deputaților aleși.

Proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului mai stabilește că limba de lucru în legislativ este limba română.

Anterior, documentul a fost consultat cu toate fracțiunile parlamentare și cu reprezentanții societății civile. Pentru lectura a doua, documentul va fi comasat cu proiectul de lege cu privire la statutul, conduita și etica deputatului în Parlament.

Articolul precedentBNM: Majorarea ratei de bază este orientată spre combaterea presiunilor inflaționiste
Articolul următorOpoziția a acuzat  limitarea dreptului la exprimare în Parlament și a părăsit ședința în semn de protest

Postari relevante:

  • DSC_9148_0
    Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită
  • godea viorel
    Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.676)
  • Bloguri (406)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (482)
  • Geopolitică (849)
  • Important (11.422)
  • Internațional (147)
  • Justiție (305)
  • Politică (7.083)
  • Social (1.742)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită 3 octombrie 2026
  • Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente 3 octombrie 2026
  • Maia Sandu: Avem multe de învățat de la Finlanda: modelul ei de securitate, pregătirea oamenilor pentru situații de criză 2 octombrie 2026
  • Premierul Tofan i-a încurajat pe consulii onorifici să își exercite mandatul cu inițiativă și spirit antreprenorial 2 octombrie 2026
  • Dmitri Torner, despre desemnarea lui Petr Vlah de către Partidul „NOI – Noua Opţiune Istorică”: Am făcut un pas important 2 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită 3 octombrie 2026
  • Piaţa construcţiilor în UE în 2026: evoluţie moderată şi prognoze prudente 3 octombrie 2026
  • Maia Sandu: Avem multe de învățat de la Finlanda: modelul ei de securitate, pregătirea oamenilor pentru situații de criză 2 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4238)
    • octombrie (53)
    • septembrie (484)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate