• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 mai 2021 În Breaking, Economie, Important

S-au redus programările timpurii pentru vacanța de vară

turism

Incertitudinea indusă de pandemie a tăiat din pofta moldovenilor de a se odihni peste hotarele țării. Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2020 numărul persoanelor care au călătorit prin intermediul agențiilor de turism a scăzut cu 76%, comparativ cu 2019. Respectiv și programările timpurii, care puteau asigura reduceri de până la 50% pentru vacanța de vară, s-au redus drastic în acest an, a declarat managerul de turism Natalia Ternovețcaia, pentru IPN.

Dacă până în 2020, iarna era cel mai potrivit timp pentru a planifica vacanța de vară și a beneficia de reduceri, pandemia a schimbat semnificativ tendința. Or, mulți din cei care iarna trecută au făcut rezervări, nu au mai plecat la odihnă din cauza restricțiilor impuse atât de Republica Moldova, cât și de țările destinatare. Respectiv, în acest an, puțini au riscat să facă rezervări. „Programările timpurii, tradițional, au început din decembrie, atunci când sunt cele mai mari reduceri, de până la 50% din partea hotelierilor. Dar din cauza incertitudinii condițiilor de călătorie, pentru 2021 au fost mai puțini curajoși să facă rezervări. Adică doar 10% din turiști au riscat”, susține Natalia Ternovețcaia.

Situația s-a dezmorțit în luna ianuarie, deoarece a început procesul de vaccinare în lume și a apărut speranța că situația se va îmbunătăți până la vară. Mai mult, managerul de turism susține că multe țări au venit cu oferte atractive. „A fost un avantaj în privința prețurilor. De exemplu, pentru Maldive nu au fost niciodată așa prețuri mici, au propus reduceri de aproape 50%. Turcia, de asemenea, în ianuarie și februarie a avut promoții atractive, precum cazarea gratuită a copiilor.”

Primăvara, când mai multe țări au relaxat restricțiile, s-au diversificat și ofertele. „Pe moment, Turcia și Grecia au anunțat deschiderea hotarelor din 14 mai. Avem planificate deja destinații cu chartere directe din Chișinău. Bulgaria – autocar, Grecia – avion și autocar, Tunisia cu zbor din Chișinău, Montenegro, se planifică și Georgia. Țările exotice majoritatea sunt acum disponibile cu teste negative PCR sau certificate de vaccinare cu cel puțin două săptămâni distanță de la a doua doză sau certificat la anticorpi COVID-19”, a menționat Natalia Ternovețcaia.

Totuși, potrivit operatorilor de turism, există foarte multă incertitudine pentru că  lucrurile se schimbă de la o zi la alta, în funcție de situația pandemică. Respectiv  și prețurile sunt dinamice. „Prețurile se schimbă în fiecare zi. De exemplu, pentru Egipt cresc prețurile pentru că se preconizează deschiderea pentru piața din Rusia. Acolo unde crește cererea, crește și prețul.”

Astfel, costul unei vacanțe pentru 7 zile în Turcia sau Egipt pornește de la 200 euro pentru o persoană, iar în Bulgaria de la 70 euro, evident, în funcție de perioadă, hotel și tipul de alimentație. Dar sunt posibile creșteri ale prețurilor și din cauza reprogramărilor din anul trecut, în condițiile în care unele hotele deja nu au disponibilități. „Noi multe cazuri deja le-am rezolvat anul trecut, turiștii au fost la odihnă și au folosit avansurile care au fost achitate, unele urmează acum să le folosim, sunt soluții”, spune Natalia Ternovețcaia.

Or, în pofida condițiilor restrictive, au fost moldoveni care au riscat și au mers anul trecut în vacanță, după ce mai multe țări au deschis hotarele pentru turiști.
„Statistica noastră arată că destinațiile de top au fost Turcia, pentru că a scos obligativitatea testelor, Egiptul, mai puțin România, Ucraina, Dubai. Iarna au fost deschise România, Ucraina, Elveția. Bineînțeles că în țările europene au putut călători liber cetățenii moldoveni cu acte românești, în special pe cale aeriană. Condiția de bază a fost testul PCR -negativ. Excepție au făcut Turcia, Zanzibar și Ucraina în anumite perioade.”, a punctat managerul de turism.

Datele sunt confirmate și de BNS, care arată că din cei 74,7 mii de moldoveni care au călătorit în 2020, cei mai mulți au ales Turcia (57,4% din total plecați în străinătate), Egipt (17,8%), România (7,9%), Bulgaria (5,1%), Ucraina (3,9%), Emiratele Arabe Unite și Grecia (câte 0,8%), Republica Cehă (0,7%). Iar încasările agențiilor și operatorilor de turism în anul 2020 au constituit 782,8 milioane lei, adică doar 31,2% față de anul 2019. Cel mai mult au suferit încasările din turismul emițător care au scăzut cu 68,6%, comparativ cu anul 2019.

Articolul precedentTrandafirul galben
Articolul următorAtitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație

Postari relevante:

  • maia
    Scandalul „MoldATSA”. Șeful statului: Toate abuzurile trebuie investigate și cei vinovați să fie sancționați, iar banii încasați nemeritat să fie întorși
  • 735844493_1428682272629352_6465044776513663208_n
    Reglementarea transnistreană, discutată de vicepremierul Valeriu Chiveri cu reprezentanții Uniunii Europene

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.205)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (465)
  • Geopolitică (771)
  • Important (9.931)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.864)
  • Social (1.377)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Scandalul „MoldATSA”. Șeful statului: Toate abuzurile trebuie investigate și cei vinovați să fie sancționați, iar banii încasați nemeritat să fie întorși 1 iulie 2026
  • Reglementarea transnistreană, discutată de vicepremierul Valeriu Chiveri cu reprezentanții Uniunii Europene 1 iulie 2026
  • Există trei posibile scenarii. Petr Vlah: Al treilea – Ministerul Justiţiei îşi retrage sesizarea, iar Chişinăul şi Comratul încearcă să identifice o soluţie pentru alegerile din Găgăuzia prin dialog 1 iulie 2026
  • Grigore Novac: arestul preventiv în Moldova devine tot mai des un instrument de încălcare a dreptului la libertate 1 iulie 2026
  • Ion Ceban solicită publicarea transparentă a tuturor salariilor și veniturilor angajaților PAS din Guvern 1 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Scandalul „MoldATSA”. Șeful statului: Toate abuzurile trebuie investigate și cei vinovați să fie sancționați, iar banii încasați nemeritat să fie întorși 1 iulie 2026
  • Reglementarea transnistreană, discutată de vicepremierul Valeriu Chiveri cu reprezentanții Uniunii Europene 1 iulie 2026
  • Există trei posibile scenarii. Petr Vlah: Al treilea – Ministerul Justiţiei îşi retrage sesizarea, iar Chişinăul şi Comratul încearcă să identifice o soluţie pentru alegerile din Găgăuzia prin dialog 1 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2746)
    • iulie (7)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate