www.coment.md

Din momentul anunţării rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare, spaţiul public e invadat cu diverse analize şi concluzii. În mare parte, acestea sunt tendenţioase şi pornesc fie de la anumite viziuni subiective, fie de la interesul celor ce stau în spatele anumitor „formatori” de opinie. De aceea, în rândurile de mai jos vom încerca să punem câteva importante puncte pe i. 

În primul rând, se vorbeşte mult despre rezultatul relativ bun al Partidului Democrat. Important este să înţelegem cu ce e comparat acest rezultat. Dacă cu rezultatul din alegerile parlamentare din 2014, atunci PD într-adevăr are un rezultat mult mai bun (19 mandate atunci versus 29-30 – acum). Dar dacă luăm în calcul faptul că din 2016 PD deţine întreaga putere în stat, că în toată această perioadă pentru PD a lucrat enormul aparat administrativ din ţară, că PD a concentrat în mâinile sale practic tot ce înseamnă resurse umane, financiare, mediatice, că a avut la dispoziţie în acest scrutin peste 700 de primari, peste 30 de conducători de raioane, întregul aparat represiv de stat, întregul control asupra factorului decizional la toate nivelele etc., atunci rezultatul poate fi considerat unul relativ modest. Mai ales că asupra guvernării planează şi unele suspiciuni privind fraudarea rezultatelor alegerilor.  

Unii spun că rezultatul blocului ACUM e destul de bun, în condiţiile în care acesta practic nu a avut resurse financiare, umane şi administrative (la capitolul mediatic, situaţia a fost relativ bună, deşi departe de ceea ce a avut la dispoziţie PD). Mai ales că reprezentanţii acestui bloc au fost şi ţinta unor atacuri de imagine masive, iar sistemul electoral nou i-a dezavantajat evident. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, atunci rezultatul într-adevăr e unul bun. Dar, totuşi, nu putem trece cu vederea faptul că acesta a fost unul din cele mai slabe rezultate înregistrate de dreapta pro-europeană vreodată la scrutinele din Moldova.

Şi în cazul socialiştilor situaţia trebuie privită minimum din două puncte de vedere. Dacă raportăm cele 35 de mandate ale socialiştilor la sondajele de opinie făcute în ultimii ani (care arătau că PSRM poate acumula peste 40 de mandate), atunci rezultatul poate fi considerat unul sub aşteptări. Dar una e sondajele (care ştim cum şi cu ce scop se fac de cele mai dese ori) şi cu totul alta realităţile. Iar dacă privim lucrurile din oricare alt punct de vedere decât cel al sondajelor, atunci rezultatul PSRM este cât se poate de bun. Comparativ cu precedentele alegeri, PSRM a crescut cu 10 mandate şi ar fi putut creşte real cu alte 7-9 mandate, or anume în atâtea circumscripţii candidaţii socialişti au pierdut la limită cu 100-300 voturi. Şi au pierdut nu pentru că oponenţii lor au fost mai puternici, ci pentru că în luptă au fost aruncaţi mai mulţi spoileri. Chiar şi la o analiză sumară a situaţiei, depistăm minimum trei astfel de spoileri, care au îndeplinit „misiunea” de a nu le permite socialiştilor să formuleze majoritatea parlamentară de sine stătător. Fără acces la resursele administrative, PSRM a reuşit să acumuleze acelaşi număr de mandate în circumscripţii ca şi PD, care deţine controlul total asupra puterii şi are posibilităţi practic nelimitate. În Chişinău, PSRM a acumulat 110 mii voturi, iar în Găgăuzia şi Bălţi, spre exemplu, a învins detaşat. O analiză mai detaliată a situaţiei arată că PSRM a reuşit să-şi păstreze aceeaşi bază electorală ca şi până la alegeri, iar pierderea unor mandate e rezultatul jocurilor de culise ce s-au făcut împotriva sa. Din acest punct de vedere, rezultatul PSRM e unul foarte bun, mai ales că în ultimele săptămâni până la alegeri, socialiştii au fost ţinta unor masive campanii de discreditare. 

Aceste momente importante se cereau nuanţate. Măcar şi din simplul motiv că se impune o abordare corectă a rezultatelor alegerilor şi a concluziilor ce se fac pe baza lor.