Corneliu Ciurea

Instituirea stării de urgență în unele țări ale lumii, inclusiv Moldova, ridică o gravă problemă politică – cum putem apăra drepturile și libertățile cetățenești în condițiile instituirii unei dictaturi temporare. Căci dictatura este tocmai situația în care legile valabile în condițiile obișnuite nu mai funcționează din cauza unei stări de forță majoră, statul fiind nevoit să-și asume deplina răspundere pentru gestionarea situației prin exercitarea unei puteri absolute.

O Europă amorezată de principii și valori vs tentația autoritarismului

Această interpretare a stării de urgență drept dictatură este profund ostilă culturii europene liberale care crede că și în situații excepționale acțiunile autorităților trebuie să fie îndiguite de niște legi de bază precum Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Chiar și în situații critice, acțiunile guvernării urmează să fie explicate meticulos societății, bine argumentate și riguros definite. Referindu-se la coronavirus și stările de urgență instituite în unele țări UE (pentru moment sînt 15), un comentator european spunea: ”Antidotul acestui virus nu poate fi niciodată să ne omorâm sufletul nostru european: respectul pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale”. Totuși, această grijă sacrosanctă pentru drepturile omului nu anulează posibilitatea restricționării lor. Un caz evident este cel al Ungariei, acolo unde parlamentul este pe cale de a vota așa numita ”lege a protecției împotriva coronavirusului” care va institui o stare de urgență pe o perioadă nedefinită. În opinia opoziției ungare pasul dat va echivala cu introducerea unei ”dictaturi nevoalate”. Dar au fost invocate și exemple ale altor state europene ale căror stări de urgență anunțate sunt suspectate de a fi încercări de a fenta drepturile omului prin derogările făcute de la prevederile Convenției Europene ale Drepturilor Omului. Este vorba de două state UE – România și Letonia – dar și două state din Parteneriatul Estic – Moldova și Armenia, care au anunțat oficial că activează derogarea prevăzută în articolul 15 al Convenției pentru drepturile Omului. Sunt și state europene care doresc autorizarea accesului autorităților la datele operatorilor de telefonie mobilă pentru a asigura respectarea strictă a regulilor carantinei, acțiune la fel considerată potrivnică statului de drept. Chiar și în cazul Germaniei, țară care n-a declarat încă stare de urgență la nivel național, observăm că sunt posibile abateri de la principiile democratice. Landul Bavaria deja a declarat stare de urgență locală, fapt devenit posibil datorită legislației federale descentralizate. Acțiunile de combatere a coronavirusului în restul țării sunt întreprinse în baza unei legi speciale de luptă cu epidemiile care sancționează restricții severe față de libertățile individuale ale nemților. Astfel, vedem că purismul liberal european este pus la grea încercare. În condițiile de criză acută, conducerile statelor europene au tendința să se derobeze de obligațiile impuse de Convenția sus-numită pentru a face față provocărilor generate de coronavirus.

Prin urmare, putem constata că astăzi UE este subminată de apariția a doi demoni. Unul este lipsa de solidaritate în fața coronavirusului. La fel de grav pare să fie și cel de-al doilea pericol – tentația autoritarismului și cezarismului după modelul chinez, dat fiind succesul înregistrat în această țară în blocarea primului val de coronavirus.

Opoziția moldoveană în plină luptă pentru salvgardarea valorilor europene

În Moldova observăm o confruntare similară pe tema raportului dificil dintre drepturile omului și instituirea stării de urgență de către guvernul Chicu. Opoziția pro-europeană, puristă până în măduva oaselor și ieșită din laboratoarele cârcotașe ale societăți civile, a luat în furci din prima clipă această decizie a guvernului. La început, inspirată din modelul român, ea a invocat faptul că dispoziția privind instituirea situației de urgență nu este suficient de elaborată și nu conține enumerarea unui un set clar de acțiuni. Acest reproș pare să fie total pe dinafara logicii și nu cadrează cu concepția instituirii unei dictaturi temporare. Situația de urgență este o stare de imprevizibilitate maximă care poate solicita în orice moment aplicarea unor soluții ce nu pot fi anticipate. În aceste condiții este practic imposibil să introduci în lege tot setul de acțiuni la care guvernarea poate să recurgă. La fel, opoziția moldoveană a contestat vehement durata de 60 de zile a stării de urgență considerată excesivă. Vedem însă că statele europene își revizuiesc acum pronosticurile privind evoluția pandemiei și reconsideră perioada de valabilitate a stării de urgență prin prelungirea ei. Acest fapt demonstrează că guvernarea s-a dovedit mult mai realistă în evaluarea riscurilor iar opoziția a fost mai curând interesată să evidențieze veleitățile autoritare ale guvernării. Opoziția n-a renunțat nici în continuare la această strategie. Lăsând guvernarea să se ocupe de combaterea epidemiei, partidele de dreapta au preferat să se erijeze în apărători dârji ai statului de drept și ai democrației. Opoziția s-a declarat îngrijorată de capacitatea statului de a viola libertățile cetățenești și a cerut instituirea controlului parlamentar asupra activității Comisiei pentru Situații Excepționale ceea ce ar însemna, de fapt, anularea stării de urgență. Înțelegem că opoziția a rămas pe o perioadă neclară fără tribuna parlamentară, ceea ce diminuează capacitatea ei de manifestare dar prin instituirea controlului parlamentar te expui unui risc enorm de a slăbi capacitatea de decizie a autorităților responsabile de contracarea coronavirusului. În cele din urmă, opoziția a reușit să blocheze dispoziția din 24 martie a Consiliului Audioviziualului prin care jurnaliştilor de radio şi televiziune li se cerea să se abţină de la critici la adresa autorităţilor pe durata stării de urgenţă. Această dispoziție deriva logic din prevederile legii privind situația de urgență. Critica acerbă a liderei PAS a condus la anularea ei. Este oare Moldova amenințată de autoritarism? Ar fi totuși de menționat că anularea deciziei s-a făcut în baza recomandării președintelui Dodon.

Astfel, putem constata că actuala conducere nu este dispusă deocamdată să strângă prea tare șurubul și consideră că pericolele producerii unei destabilizări și multiplicării reacțiilor alarmiste sunt încă nesemnificative. În caz contrar, această dispoziție nu putea fi anulată ceea ce ar fi însemnat desigur un pas înainte în sacrificarea principiilor drepturilor omului în vederea contracarării coronavirusului.

Prin urmare, guvernarea acționează prudent și nu dorește să înfurie în mod nejustificat opoziția aflată în acută lipsă de inspirație. Prin toate acțiunile se dorește transmiterea unui mesaj liniștitor care să asigure populația că perioada de urgență va dura doar atâta timp cât va fi dictat de amenințările coronavirusului.

Cu toate acestea, nu putem să nu constatăm că drepturile omului se vor afla sub o puternică presiune atât la noi în regiune, cât și pe întregul glob. În cazul în care pandemia nu va ceda ușor și va reveni în valuri peste noi, stările de urgență vor deveni o modă curentă iar libertățile individuale vor fi rând pe rând anulate. Se prea poate că aceste acțiuni vor fi chiar sprijine de populație care vor pune mai presus propria sănătate decât principiile democratice.