Dionis Cenușa

Subiectul conflictului transnistrean este pe cât de sensibil, pe atât și complex.

Sunt dovezi clare ca daca nu era Armata a 14 a URSS stationata in regiunea transnistreana, atunci niciun fel de operatiuni militare nu ar fi avut loc pe Nistru. In mod simplu, multi civili si nu numai din regiunea separatista au primit arme din depozitele de la Cobasna, controlate de catre decidentii de la Moscova, pentru a lupta contra a ceea ce ei numeau ‘fascistii romani’. In realitate, in Moldova, la fel ca si in alte colturi ale URSS-ului muribund aveau loc emancipari legitime ale identitatii nationale, asuprite decenii la rand de catre puterea sovietica. In Moldova, se inteteau discutiile despre reunificarea celor doua state romane, lucru impiedicat cu succes de Rusia folosind propaganda pentru a isteriza publicul din stanga Nistrului si accesul la arme ca instrument de atac.

Exact ceea ce s-a intamplat in Moldova in 1991-1992 a putut fi observat in Donbasul ucrainean din august 2014 incoace. Diferentele majore sunt urmatoarele:

1. In Ucraina a inceput constructia identitatii ucrainene post-Euromaidan, iar in Moldova se discuta aprins despre reunificarea cu Romania (1989-1992), adica pierderea statalitatii moldovenesti.

2. Rusia a transportat armament greu si usor in Donbas, si inca o face, sub pretextul oferirii de ajutor umanitar. In Moldova, armele erau si sunt disponibile in Cobasna, si toti (non)civilii din regiunea transnistreana pot fi usor inarmati.

Asadar, indiciile ne arata clar ca Rusia a fost si este parte a conflictului de pe Nistru. De asemenea, fara Rusia nu ar fi avut loc nicio impuscatura. De aceea, conflictul a fost nu intre Chisinau si Tiraspol, ci intre renasterea nationala la Chisinau si nedorinta Rusiei de a permite orice miscare in directia reunificarii Moldovei cu Romania.

In rest, Guvernul Maiei Sandu trebuie sa invete sa balanseze dorinta de a de-geopolitiza politica interna cu o pozitionare critica fata de Rusia.