• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 iulie 2018 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

UE obligă Moldova să demonstreze o adevărată „acrobație” politică

md

Irina Alksnis, www.sputnik.md

Relativa răceală care s-a produs în momentul de față în relațiile dintre Moldova și Uniunea Europeană arată, pe de o parte, aproape ridicol în micimea sa, iar pe de altă parte – este absolut concludentă prin această notă distinctivă.

Și nu este deloc întâmplător faptul că în comentariile oficialilor moldoveni, inclusiv a premierului, s-a simțit o notă de nedumerire în legătură cu ceea ce se întâmplă.

Moldova este o țară mică și săracă de la periferia Europei, iar cei care o reprezintă își dau seama perfect de acest lucru. Ei nu pot să nu conștientizeze cât de insignifiant este locul pe care-l ocupă țara la scara și în ierarhia europeană.

Nenorocitele 100 de milioane de euro din cauza cărora s-a declanșat toată gâlceava este, să recunoaștem, o cifră derizorie în contextul sumelor colosale pe care dispune Bruxellesul.
Am putea aminti doar de modul în care UE „negociază” ieșirea Marii Britanii din cadrul comunității, astfel că ministrul pentru Brexit, David Davis, chiar s-a văzut nevoit să-și dea demisia, existând pericolul unei crize guvernamentale în Regatul Unit. Însă acolo sunt în joc miliarde și chiar trilioane de euro și lire sterline.

Chiar și vecina Moldovei, Ucraina, se află într-un anumit sens într-o situație mai onorabilă. Instituțiile internaționale tărăgănează lucrurile și în cazul acesteia, însă acolo cel puțin este vorba de miliarde.

În acest caz însă, din cauza unor sume jignitor de mici, Moldova este obligată să demonstreze o adevărată „acrobație” politică. Iar după mai bine de jumătate de an de tergiversări și îndeplinirea de către Chișinău a unei liste de 28 de condiții, chestiune a fost suspendată pentru că Bruxellesul a fost nemulțumit de coliziunea iscată în jurul alegerilor primarului capitalei Moldovei.

Situația este ușor comică deoarece în acest conflict s-au luat la ceartă forțele proeuropene din Moldova, obișnuit să apeleze la Bruxelles în orice situație. În cazul de față însă, indiscutabil, este vorba de o problemă politică internă a Moldovei pe care țara trebuie să și-o soluționeze singură.

În acest sens, trebuie să-i dăm dreptate prim-ministrului Moldovei, Pavel Filip, ale cărui comentarii în această chestiune arată aproape ca o răzvrătire. Astfel, prim-ministrul a specificat că „rezoluția privind stoparea finanțării este una politică și nu are nicio legătură cu evaluarea activității Guvernului.”

Articolul precedentProtestele și-au făcut efectul: Năstase a crescut în sondaje, Maia Sandu a scăzut
Articolul următorRezoluția și consensu`…

Postari relevante:

  • img-13
    Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice...
  • 562360118_1108034061506733_780721103015902992_n
    A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.434)
  • Bloguri (315)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (406)
  • Geopolitică (338)
  • Important (6.137)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.976)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice… 15 octombrie 2025
  • A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE 15 octombrie 2025
  • Vlad Filat: La PAS a existat mereu o lipsă de cadre, lucru pe care chiar ei îl recunosc 15 octombrie 2025
  • MAI prezintă stadiul implementării Punctului Unic de Contact (SPOC) 15 octombrie 2025
  • Maia Sandu a rămas fără consilier pentru relațiile cu diaspora 15 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandru Munteanu răspunde la acuzații: Nicio companie de-a mea nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice… 15 octombrie 2025
  • A fost semnat proiectul de asistență tehnică privind consolidare rezilienței instituționale a MAE 15 octombrie 2025
  • Vlad Filat: La PAS a existat mereu o lipsă de cadre, lucru pe care chiar ei îl recunosc 15 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3042)
    • octombrie (170)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate